Cooperarea cu adolescenții

de la ochi dați peste cap la „Ok, mama”
Descoperă cum poți să treci peste perioada adolescenței fără certuri, pedepse sau reproșuri și să te înțelegi ușor cu copilul tău.

5h30

DE CONȚINUT

35

DE EPISOADE

65.000+

DE PĂRINȚI ECHILIBRAȚI

15+

PROGRAME ȘI CURSURI

95% părinți

AU VOTAT CU 5 STELE

Credeai că veți fi ca Fetele Gilmore sau orice altă poveste în care adolescentul aleargă la mama lui, prietena de nădejde, ca să îi spună atât cel mai mic vis, cât și cea mai mare durere…

Doar că, în loc de prietenie, acum sunt certuri, negocieri infinite și reproșuri. Sunt grijile tale pentru viitorul lui care, uneori, prind glas prin vorbe precum „Nu mă așteptam să nu mă pot înțelege cu tine.”, „Mai fă și tu ceva prin casă, că nu ești la hotel!” sau „Astea-s note? De câte ori ți-am spus să pui mâna să înveți la română mai mult?

Adevărul e că perioada adolescenței vine ca o furtună care ne ia pe nepregătite. Credeam că știm la ce să ne așteptăm, dar descoperim că habar nu aveam ce înseamnă – pe bune – anii plini de transformări, întrebări, dileme și frici prin care trec adolescenții noștri (și noi odată cu ei).

Iată de ce am creat cursul Cooperarea cu adolescenții: de la ochi dați peste cap la „Ok, mama”. E un curs din care poți învăța cum să fii un părinte pregătit și cool, care se înțelege cu copilul lui fără nervi și certuri.

61 K părinți în Parents App

859 K urmăritori pe Facebook

190 K urmăritori pe Instagram

Ce înveți din cursul despre refuzurile adolescenților:

  1. Care este diferența dintre cooperare și obediență
    Primești tehnici practice prin care să-ți atragi adolescentul de partea ta, fără să-i tai internetul sau să ridici tonul;
  2. De ce apar luptele de putere
    Înveți ce să faci, concret, când îi ceri să facă ceva, iar el refuză fără discuții, astfel încât să nu ajungi la gesturi și pedepse (uneori exagerate), pe care să le regreți mai târziu;
  3. Faci cunoștință cu triunghiul performanței
    Vezi cum să ai un adolescent motivat, care face teme sau curat pentru că vrea, nu pentru că trebuie.

Cine este ghidul tău?

Urania Cremene, creatoarea programului All About Parenting

Urania Cremene este mama lui Amos și, probabil, cel mai apreciat expert în parenting din România. Cu o experiență de peste 20 ani, ca trainer și public speaker, Urania deține mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator.

Creatoare a programului All About Parenting, ea a ajutat peste 65.000 de părinți să-și crească copiii cu fermitate și căldură.

Cooperarea cu adolescenții: de la ochi dați peste cap la „Ok, mama” este cursul creat de Urania Cremene cu scopul de a ajuta cât mai mulți părinți să învețe cum să înțeleagă de unde vin refuzurile și luptele de putere și cum să punem în loc înțelegere și o relație minunată cu copiii.

Ce spun părinții

Niciodată nu e târziu

„Sincer, am plâns de câteva ori. Am înțeles că singură mi-am îndepărtat copilul. Dar am prins curaj, mi-ai dat speranța că pot schimba lucrurile și să fiu mai apropiată de el, orice vârstă ar avea. Niciodată nu e târziu!”

Alice

Am fost și noi adolescenți

„Deși știu că pot să văd oricând videourile, tot îmi iau notițe. Am atâtea informații pe care le descopăr… Când ai spus să privim către noi adolescenți, mi-am dat seama că eram foarte asemănătoare cu fata mea. Și acum înțeleg mai ușor de unde vin toanele ei și dorința de a fi independentă. Mulțumesc de 100 de ori!”

Mihaela

Alegerea e la noi

„Cred că mai des decât «Te iubesc!» îi spuneam «Am obosit să mă lupt cu tine…». De fapt, eram prea cicălitoare și prea speriată că îl pierd din mână, așa că simțeam că nu mai pot. Mă bucur că am înțeles unde greșeam și cum să fac să îi las mai mult spațiu, fără să-l mai bat la cap pentru orice. Da… chiar sunt viitori adulți și au nevoie să se pregătească pentru asta.”

Nina

Unde și cum pot să învăț

Cursul Cooperarea cu adolescenții este un ghid care te învață, pas cu pas, cum să te înțelegi cu copilul ajuns adolescent și să păstrezi relația frumoasă și puternică acum când are cea mai mare nevoie de tine.

Îl poți urmări direct din aplicația Parents, pe telefon, laptop, desktop sau tabletă, în funcție de cum e mai potrivit și mai comod pentru tine. Un episod durează între 5 și 15 minute, așa că îl poți urmări la pauza de cafea, în autobuz sau după ce ai terminat de strâns în bucătărie.

Până la finalul acestui curs vei ști cum să reacționezi când nu mai vrea să te asculte, când îți spune „Lasă-mă în pace, nu am chef să învăț acum!” sau când dă ochii peste cap în timpul unei discuții despre responsabilitatea lui.

Vei afla toate acestea pe parcursul a 35 de episoade video. Practic, la finalul acestei călătorii, vei ști cum să fii un părinte mai relaxat și să ai o relație mai liniștită cu adolescentul tău.

Cursul poate fi văzut în aplicația Parents.

Imediat ce te înscrii, vei avea acces la cele 27 de episoade video. Acestea sunt împărțite astfel:
Episoadele 1 - 7: Care sunt nevoile reale ale adolescenților și ce greșeli fac cei mai mulți părinți
Înveți care sunt cele 3 nevoi psihologice de bază și cum influențează ele cooperarea cu adolescenții. Mai departe, vezi care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le facem atunci când vedem că nu ne mai înțelegem cu copiii.
Înveți despre motivație și felul în care ea e un factor important în ceea ce numim „fericire”. Mai exact, descoperi câte tipuri de motivație există, cum putem ajunge la cea optimă și ce greșeli să nu facem atunci când copiii sunt „leneși”, „cu capul în nori” sau „lipsiți de chef”.
În aceste episoade, vei înțelege cum felul nostru de a fi, ca părinte, influențează mult felul în care copiii cooperează. Pornim de la convingerile pe care le au părinții din fiecare dintre cele 3 stiluri și vedem cum putem ajunge mai aproape de echilibru, acolo unde e liniște, înțelegere și o relație așa cum am visat-o cu adolescenții noștri.
Am dedicat o parte generoasă acestor lucruri – regulilor și limitelor – pentru că e perioada în care ne e cel mai greu să rămânem fermi și să simțim că avem autoritate în fața copiilor. Cum stabilești ora de culcare potrivită sau ora de venit acasă din oraș pentru un adolescent cu un cap mai înalt decât tine, căruia nu îi mai e frică de pedepse? Înveți din aceste episoade.
La final, primești un rezumat a tot ceea ce ai învățat despre cooperare și refuzuri, astfel încât să-ți fie cât mai clare informațiile și să le poți aplica cu mai mare ușurință.

Intră în program

Garanție 15 zile

Ai la dispoziție 15 zile să testezi cursul despre adolescenți. Dacă urmărești episoadele video, pui în practică tehnicile și nu ai rezultatele dorite sau simți că, din orice motiv, aceste metode nu ți se potrivesc, îți vom returna banii achitați (pe toți).

Acces la curs timp de 2 ani de zile

Reducere 41%

Intră astăzi în program și bucură-te de prețul special de 595 lei în loc de 1000 lei.
Upgrade-uri gratuite
Dacă în timp vom adăuga noi episoade în program, ai acces gratuit, fără să plătești în plus pentru ele.

Intră în program

  • Curs video de 35 de episoade care te învață cum să-l ajuți pe adolescentul tău să-și gestioneze emoțiile.
  • Ai la dispoziție 15 zile să testezi cursul.
  • Ai acces timp de 2 ani la curs. 
  • Îl poți vedea pe telefon, tabletă, laptop sau desktop.

Intră în cursul despre refuzurile adolescenților

Înscrie-te acum

(41% reducere) 

1.000,00 lei

595,00 lei
Ai acces la cursul online pentru părinți de adolescenți

Întrebări frecvente

Ce conține cursul?

Cursul cuprinde 35 de episoade video pe care le poți vedea oricând de pe desktop, telefon, tabletă sau laptop. Durata unui episod este între 5 și 15 minute. Pe parcursul episoadelor, înveți atât informații, cât și tehnici pe care le poți aplica imediat în relația cu adolescentul tău, astfel încât să vorbești aceeași limbă cu el. 

Cooperarea cu adolescenții: de la ochi dați peste cap la „Ok, mama” este un curs din care înveți atât să-ți cunoști mai bine copilul, să înțelegi schimbările prin care trece, cât și să te cunoști pe tine mai bine, să vezi de unde vin anumite reacții și cum să lucrezi la ele. Mai mult, vezi ce greșeli să eviți și ce să pui în locul metodelor nocive cu care am fost crescuți cei mai mulți dintre noi, ca să te înțelegi mai ușor cu copilul, fără să-i distrugi stima de sine și încrederea în tine.  

Întreg cursul durează aproximativ 5 ore și 30 de minute pe care le poți vedea în ritmul tău. Indiferent că îl vezi în câteva zile sau într-o lună întreagă, cursul este al tău timp de 2 ani de zile și te poți întoarce oricând la informații, în această perioadă.

Intră în cursul despre refuzurile adolescenților

Înscrie-te acum

(41% reducere) 

1.000,00 lei

595,00 lei
Ai acces la cursul online pentru părinți de adolescenți

Cooperarea cu adolescenții

de la ochi dați peste cap la „Ok, mama”

Prețul inițial a fost: 1.000,00 lei.Prețul curent este: 595,00 lei.

Descoperă cum poți să treci peste perioada adolescenței fără certuri, pedepse sau reproșuri și să te înțelegi ușor cu copilul tău.