aapparents 1

Cu ajutorul programului
All About Parenting,
60.000 de părinți
au învățat cum pot crește
copii 
cu care se înțeleg ușor,
fără 
ceartă și pedepse.

Cu ajutorul programului
All About Parenting,
60.000 de părinți
au învățat cum pot crește copii cu care se înțeleg ușor, fără ceartă și pedepse.

Descoperă soluția pe termen lung 

despre cum să scapi de refuzurile, loviturile, cuvintele „urâte” sau tantrumurile copilului tău, fără pedepse, țipete, amenințări, păcăleli și fără să ajungi să regreți mai târziu.

Descoperă soluția pe termen lung 

despre cum să scapi de refuzurile, loviturile, cuvintele „urâte” sau tantrumurile copilului tău, fără pedepse, țipete, amenințări, păcăleli și fără să ajungi să regreți mai târziu.

Prin participarea la webinar, ai făcut deja câțiva pași hotărâți spre a crește un copil puternic și un viitor adult împlinit. Un om echilibrat, care nu renunță când dă de greu și cu care ai o relație puternică și la adolescență, dar și la maturitate.


Ai descoperit cel puțin 3 dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții și care sporesc lipsa cooperării și chiar scad încrederea copiilor în noi. Ai văzut și ce să pui în locul lor, atunci când copilul nu vrea să stea la masă, să strângă jucării sau să se pună la somn. 

Sunt pași mici, dar valoroși, al căror ecou se va auzi și peste ani.
Pentru că tu ai ales azi să nu pedepsești sau să cerți, el va avea curaj să vină la tine atunci când va avea probleme și nu va ști cui să ceară un sfat sau ajutorul. 

Pentru că tu ai ales azi să înveți ce să pui în locul celor „10 lei, ca să faci curat în jucării” sau al ciocolatei promise în schimbul lecției la mate, el va reuși mai încolo să rămână motivat să încerce din nou și atunci când va fi refuzat la un interviu, va pierde o slujbă sau va trece printr-o despărțire dureroasă.

Încrederea în sine și disciplina cu care își va clădi o viață frumoasă, cu relații frumoase, toate vor fi și datorită ție

Sunt pași mici, dar valoroși, al căror ecou se va auzi și peste ani.
Pentru că tu ai ales azi să nu pedepsești sau să cerți, el va avea curaj să vină la tine atunci când va avea probleme și nu va ști cui să ceară un sfat sau ajutorul. 

Pentru că tu ai ales azi să înveți ce să pui în locul celor „10 lei, ca să faci curat în jucării” sau al ciocolatei promise în schimbul lecției la mate, el va reuși mai încolo să rămână motivat să încerce din nou și atunci când va fi refuzat la un interviu, va pierde o slujbă sau va trece printr-o despărțire dureroasă.

Încrederea în sine și disciplina cu care își va clădi o viață frumoasă, cu relații frumoase, toate vor fi și datorită ție

Te invit să profiți acum de oferta pentru programul All About Parenting

Indiferent că alegi plata integrală sau plata în rate, primești BONUS, pe viață, serviciul

Artboard 3


Cum folosești
Parents Mentor?

Parents Mentor a fost creat ca să-l ai mereu la îndemână, direct pe telefon, într-o aplicație pe care mai mult ca sigur o folosești deja, WhatsApp.

Timp de 7 zile, poți să întrebi GRATUIT orice. De fapt, nu chiar orice. Am vrea să te ajutăm și cu o rețetă de cheesecake delicios, însă ne pricepem mai bine la parenting. 🙂

Așa că, întreabă cu încredere ORICE despre comportamentul copilului tău, de la „Cum să-l fac să mănânce și broccoli, nu doar cartofi prăjiți?”, „Ce să-i spun ca să oprească desenele după 20 de minute?” până la „Cum să-l conving să nu mai smulgă jucăriile din mâinile altor copii?”. Nu ai un număr limitat de întrebări. Poți să pui 5 sau 500 și ai răspunsul în maxim 2-3 minute.

Mockup whatsapp 1
macbookproiphone13mockup1fp 1

Și nu oricum. Răspunsurile din Parents Mentor sunt 100% conectate la programul All About Parenting, un program online de parenting bazat pe cele mai recente cercetări științifice în psihologia copilului.

Acesta conține 10 capitole cu tehnici și soluții la cele mai mari provocări ale părinților, de la refuzurile și crizele de nervi ale copiilor până la bullying sau comportamente negative precum mușcatul, țipatul sau vorbitul „urât”. Până acum, peste 55.700 de părinți din întreaga lume au intrat în program și au învățat cum să-și crească copiii cu mai multă blândețe și căldură.

Parents Mentor e ca o prietenă care te ascultă și nu te judecă, ci vine cu soluții concrete pe care le poți aplica pe loc, când copilul se trezește în miez de noapte și nu mai adoarme pentru că se crede Batman, sau pentru zilele în care simți că ți-ai pierdut încrederea în tine ca părinte.

macbookproiphone13mockup1fp 1
(243 lei/ lună, mai puțin decât alocația copilului tău)

Știință cu iubire
pentru părinți și copii

Programul All About Parenting este singurul program de parenting din România bazat pe cele mai recente cercetări științifice despre psihologia și comportamentul copilului. 

La baza programului stă Teoria Autodeterminării, o teorie predată în cele mai mari universități din lume și care care spune că orice ființă umană se naște cu 3 Nevoi Psihologice de Bază (Nevoia de Conectare, Nevoia de Competență și Nevoia de Control).

În momentul în care copilului nu îi sunt îndeplinite aceste nevoi, apar refuzurile, tantrumurile, luptele de putere și alte comportamente negative. Toate tehnicile și soluțiile din program te învață cum să-i satisfaci copilului tău cele 3 Nevoi Psihologice de Bază astfel încât să ajungă la o stare de bine acasă, la grădiniță, la școală sau în oraș cu prietenii.

Acesta este motivul pentru care All About Parenting e „un program de cursă lungă”, care te învață cum să treci cu bine prin toate etapele de vârstă ale copilului de la 0 la 18 ani, înțelegând cum se dezvoltă creierul lui, ce cauze stau la baza comportamentelor lui care nu-ți plac și ce să faci concret când nu te înțelegi cu el.

Știință cu iubire pentru părinți și copii

Programul All About Parenting este singurul program de parenting din România bazat pe cele mai recente cercetări științifice despre psihologia și comportamentul copilului. 

La baza programului stă Teoria Autodeterminării, o teorie predată în cele mai mari universități din lume și care care spune că orice ființă umană se naște cu
3 Nevoi Psihologice de Bază (Nevoia de Conectare, Nevoia de Competență și Nevoia de Control). 

În momentul în care copilului nu îi sunt îndeplinite aceste nevoi, apar refuzurile, tantrumurile, luptele de putere și alte comportamente negative. Toate tehnicile și soluțiile din program te învață cum să-i satisfaci copilului tău cele 3 Nevoi Psihologice de Bază astfel încât să ajungă la o stare de bine acasă, la grădiniță, la școală sau în oraș cu prietenii.

Acesta este motivul pentru care All About Parenting e „un program de cursă lungă”, care te învață cum să treci cu bine prin toate etapele de vârstă ale copilului de la 0 la 18 ani, înțelegând cum se dezvoltă creierul lui, ce cauze stau la baza comportamentelor lui care nu-ți plac și ce să faci concret când nu te înțelegi cu el.

real life mockup jpg

Ai totul rapid,
la îndemână

real life mockup jpg
Drumul tău de 10 luni
de-a lungul programului
călătoria de la „unde sunt acum” până la
„cel mai bun părinte care pot fi pentru copilul meu”
Drumul tău de
10 luni
de-a lungul
programului
călătoria de la „unde sunt acum” până la
„cel mai bun părinte care pot fi pentru copilul meu”
C1 All About Parenting program
LUNA 1

Începi Capitolul 1 – Esența cooperării dintre părinți și copii.

Aici vei învăța să gestionezi repede și eficient cele mai frecvente refuzuri ale copiilor:

  • refuzul de a dormi,
  • refuzul de a mânca,
  • refuzul de a se spăla pe dinți,
  • refuzul de a închide televizorul, 
  • refuzul de a împărți jucăriile,
  • refuzul de a dormi în patul lui,
  • refuzul de a se îmbrăca adecvat cu locul unde merge sau cu vremea.

Practic, la finalul acestui capitol, copilul tău îți va spune din ce în ce mai des ”Da, mami” și tot mai rar sau chiar deloc ”Nu” sau “nu vreau”. 

LUNA 1
Devices Urania v4
Aplicație pe telefonul mobil
Primești o aplicație pe telefonul mobil, de unde poți urmări tot programul (audio și/ sau video). E ușor să îl ai în buzunar mereu.
Aplicație pe telefonul mobil
Customer Care Team All About Parenting
Te sunăm în primele 2 zile

Primești primul telefon de bun venit de la noi, împreună cu numele de utilizator și parola pentru contul tău. După 2 săptămâni, te sunăm din nou să ne asigurăm că ai tot ce îți trebuie.

Te sunăm în primele 2 zile
Parenting Playbook oct.2022
Parenting Playbook

Îți trimitem prin curier unul dintre cele mai valoroase instrumente pe care le vei vedea vreodată ca părinte – se numește Parenting Playbook. Pe lângă video-urile online, Parenting Playbook te ajută să pui în practică tot ceea ce afli nou. Vei primi Parenting Playbook în decurs de o săptămână de la înscrierea în program.

Parenting Playbook
Test PQ - All About Parenting
Faci un Test PQ
Îi spunem PQ și este echivalentul IQ pentru părinți. Prin acest test vezi de unde pornești acum și unde vei ajunge peste 10 luni (când vei da din nou acest test). Rezultatele testului sunt confidențiale și sunt doar pentru tine.
Faci un Test PQ
C2 All About Parenting program
LUNA 2

Începi Capitolul 2 – Fundația unui părinte echilibrat.

Aici vei vedea cât de mult îi afectează pe copii zig-zag-ul dintre permisivitate (adică ideea că îi ofer copilului tot ce nu am avut eu”) și severitate (adică dorința părinților de a se impune și a face regulile în casă prin pedepse și replici precum “În casa mea faci ce spun eu.” sau “Pentru că așa am spus eu și punct.”). 

Practic, după ce vei parcurge acest capitol: 

  • vei ști ce înseamnă “părinte permisiv”, și de ce permisivitatea și răsfățul excesiv pot duce la iresponsabilitate;
  • ce înseamnă “părinte autoritar” și cât de mult rău îi face copilului să fie crescut cu pedepse, reguli exagerate sau prea multe responsabilități;
  • cum se dezvoltă creierul copilului și de ce nu putem avea anumite așteptări, până la o anumită vârstă (cum ar fi să-și controleze emoțiile sau să știe ce înseamnă “5 minute” când îl rogi să stea liniștit și să te lase să dai un telefon).
LUNA 2
Raspunsuri la intrebari - All About Parenting
Răspunsuri la întrebări
Sub fiecare episod video – după ce ai pus în practică – poți pune întrebări, iar Urania Cremene și echipa ei îți răspund în cel mai scurt timp. Astfel, dacă ceva nu îți iese din prima, poți conta pe noi că te vom ajuta, în caz că nu înțelegi ceva.
Răspunsuri la întrebări
C3 All About Parenting program
LUNA 3

Începi Capitolul 3 – Stima de sine și motivația optimă.

Aici vei învăța să rezolvi toate acele situații în care copilul nu are încredere în el, e timid, e temător, spune “dar eu nu știu, dar eu nu pot, fă tu, eu nu mă pricep, Miruna e mai bună decât mine la mate, eu sunt praf!”.

După ce aplici tehnicile din acest capitol, vei avea un copil care trece cu fruntea sus peste critica celor din jur, care ia un feedback drept oportunitate de învățare și nu motiv de dezamăgire. 

LUNA 3
C4 All About Parenting program
LUNA 4

Începi Capitolul 4 – Un copil competent este un copil responsabil.

Aici vei vedea cum poți să ai un copil care nu își mai lasă șosetele murdare pe jos, jucăriile împrăștiate pe covor, sau farfuria murdară pe masă. 

Cu alte cuvinte, copilul tău va înțelege tot mai mult care sunt responsabilitățile lui și și le va asuma. Vei ști cum să îi predai responsabilitatea și cum să îl ajuți să fie competent, fără să îi sufli în ceafă, fără să stai tot timpul pe capul lui ca un polițist, și fără să faci tu lucrurile în locul lui.

LUNA 4
C5 RO All About Parenting program
LUNA 5

Începi Capitolul 5 – Cele mai bune metode pentru obținerea cooperării.

Vei învăța cum poți scăpa:

  • de situațiile în care trebuie să îi repeți de 100 de ori să închidă televizorul sau 
  • de momentele de la masă când împinge farfuria cu mâncare, deși te-ai străduit și i-ai gătit felul lui preferat sau 
  • de serile în care te ignoră atunci când îi ceri să își strângă jucăriile de pe jos.

După ce vei parcurge acest capitol vei avea un copil care te aude, care înțelege ce îi ceri, care spune din ce în ce mai des “da, mami”. Și asta pentru că vei ști cum să stabilești reguli pe care să le respecte și cum să îi obții acordul, fără mită, pedeapsă, amenințare sau cedare.

LUNA 5
Refaci Test PQ - All About Parenting
Refaci Testul PQ
Ai ajuns la mijlocul programului All About Parenting. E timpul să vezi cum s-au modificat convingerile și atitudinile tale, ca părinte. Vei avea ca referință scorul testului de la începutul programului, ca să vezi cât ai progresat.
Refaci Testul PQ
C6 All About Parenting program
LUNA 6

Începi Capitolul 6 – Rezolvarea problemelor și luarea deciziilor.

 Vei vedea ce să faci, pas cu pas, atunci când copilul vine la tine cu o problemă, astfel încât să-l înveți să fie descurcăreț când tu nu ești acolo să-l ajuți, chiar și în cele mai provocatoare situații.

Astfel, vei scăpa de situațiile în care:

  • copilul vine la tine să ”pârască” alt copil care i-a smuls jucăria;
  • copilul renunță să mai facă baschet/ balet/ înot pentru că un alt copil l-a jignit sau s-a luat de el;
  • copilul nu știe cum să rezolve un conflict cu alt copil și vine la tine să îl ajuți.

La finalul acestui capitol vei avea un copil care știe singur ce trebuie să facă atunci când intră într-un conflict, se ceartă pe o jucărie cu un alt copil sau un alt copil se ia de el și îl jignește.

LUNA 6
C Bonus All About Parenting program
Rezolvă conflictele între copii

Spui de prea multe ori pe zi „Nu vă mai certați!!!”? Îți facem cadou un mini-curs despre Gestionarea conflictelor dintre copii. Vei avea o atmosferă mult mai liniștită în casă după asta.

Rezolvă conflictele între copii
C7 All About Parenting program
LUNA 7

Începi Capitolul 7 – Gestionarea emoțiilor.

Aici vei vedea pașii prin care predai copiilor controlul emoțiilor, dar și cum să previi crizele de furie.

Vei ști cum să gestionezi corect situațiile în care:

  • Copilul izbucnește în plâns, pentru că nu suportă papucii pe care îi are în picioare;
  • Copilul se înfurie, țipă și urlă, ba chiar te lovește, atunci când îi ceri să închidă televizorul;
  • O simplă ieșire la cumpărături se transformă într-un coșmar cu urlete, dat din picior și tăvălit pe jos;
  • Și, mai mult, vei ști cum să readuci liniștea și calmul atunci când întreaga casă fierbe de nervi și nimeni nu știe cum să spună stop emoțiilor negative.

Vei afla cum poți crește un copil care să nu ajungă la ceartă de fiecare dată când simte frică sau furie, un copil echilibrat și sănătos emoțional și chiar fizic, pentru că stresul și frica sunt distrugătoare.

LUNA 7
C8 All About Parenting program
LUNA 8

Începi capitolul 8 – Cum previi și cum tratezi comportamentele negative. 

În acest Capitol vei vedea ce să faci atunci când copilul se poartă urât, jignește sau scoate limba, fără să-l pedepsești sau să-i spui lucruri dureroase, precum “Nu te mai iubesc, fiindcă ai fost rău!” sau “Ești cel mai obraznic.”

Practic, la finalul acestui capitol:

  • vei ști ce să faci atunci când copilul îți vorbește urât sau te jignește, fără să încurajezi și mai tare acel comportament; 
  • cum să ai un copil care salută, care știe să stea liniștit câteva minute în sala de așteptare la medic sau în autobuz, fără să facă “circ”;
  • cum gestionezi luptele de putere dintre voi, atunci când copilul lovește din picior sau se dă cu fundul de pământ.
LUNA 8
C9 All About Parenting program 2
LUNA 9

Începi Capitolul 9 – Disciplina și consecințele.

În acest capitol, vei vedea ce să faci atunci când parcă nimic nu mai funcționează. Când le-ai încercat pe toate – tehnici, metode, limite, reguli – și, cu toate astea, copilul nu te ascultă și se comportă iresponsabil. 

Mai exact, vei vedea cum aplici disciplina, cu fermitate și căldură, fără a pedepsi și a răni relația cu copilul, atunci când în continuare e agresiv cu alți copii, nu își face curat în jucării sau în cameră sau își uită trotineta în parc pentru a treia oară. 

LUNA 9
C10 All About Parenting program
LUNA 10

Începi Capitolul 10 – Cum îi implici armonios pe toți membrii familiei.

Aici vei învăța să vorbești pe limba fiecăruia dintre adulții care participă la creșterea copilului tău, astfel încât să îi aduci de partea ta, fără să simți că fac exact invers.

În acest capitol, vei descoperi cum poți scăpa de situațiile în care:

  • bunica acceptă să vă ajute, dar o face după regulile ei: îl lasă la tv, chiar dacă ție nu îți place asta sau îl lasă să se culce la miezul nopții, chiar dacă acasă cu tine nu se întâmplă asta;
  • sau situațiile în care simți că tu faci toată treaba în casă, ajungi des la epuizare și nu știi cum să comunici asta familiei tale pentru a primi ajutor.

Vei ști cum poți face ca să ajungi la o familie care lucrează ca o adevărată echipă.

LUNA 10
Refaci Test PQ - All About Parenting
Testul PQ final
Ai ajuns la finalul programului All About Parenting. Fă, din nou, testul de măsurare a inteligenței parentale și vezi cât ai progresat: de unde ai plecat și unde ai ajuns.
Testul PQ final
Diploma All About Parenting
Diploma finală
Felicitări! Ai parcurs cu succes programul All About Parenting. Poți să fii mândră de tine. Ia această diplomă, și, dacă simți asta, înrămeaz-o. E o mică dovadă palpabilă a muncii tale cu tine, pentru al tău copil. Când acesta va crește și își va lua zborul pe calea propriei vieți, diploma va rămâne ca amintire pentru relația frumoasă pe care ai creat-o.
Diploma finală

Notă: descrierile de mai sus pot să varieze în funcție de (1) momentul când cineva s-a înscris în program și de (2) oferta pe care a primit-o la înscriere.

Ce îți oferă
Parents Mentor?

Artboard 3

Gratuit pe WhatsApp

Răspunsuri la un număr nelimitat de întrebări

Artboard 2

Consultanță 24/7

Rezolvări la grijile din timpul zilei sau de la miezul nopții

Artboard 4

Știință și Iubire

Soluții testate de mii de părinți din programul All About Parenting

(243 lei/ lună, mai puțin decât alocația copilului tău)

Ce spun câțiva dintre cei aproape
60.000 de părinți 
care au testat programul

Urania

Urania Cremene, autoarea All About Parenting, primul program de parenting din țară

este mamă și are o experiență de peste 20 ani, ca trainer și public speaker.

Urania deține mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator.

A susținut sute de programe de training de leadership, pentru cele mai mari companii din România.

În ultimii 5 ani, alături de trainerii din echipa All About Parenting, a organizat peste 2.000 de seminarii gratuite, conferințe și workshop-uri intensive la care au participat peste 600.000 de părinți din toată țara.

Urania

Urania Cremene, autoarea All About Parenting, primul program de parenting din țară,

este mamă și are o experiență de peste 20 ani, ca trainer și public speaker.

Urania deține mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator.

A susținut sute de programe de training de leadership, pentru cele mai mari companii din România.

În ultimii 5 ani, alături de trainerii din echipa All About Parenting, a organizat peste 2.000 de seminarii gratuite, conferințe si workshop-uri intensive la care au participat peste 600.000 de părinți din toată țara.

PLATA ÎN RATE
(13 rate)

500 LEI x 13 LUNI

100 LEI +
243 LEI X 12 LUNI

PLATA INTEGRALĂ

6500

2.773 LEI

Indiferent că alegi plata integrală sau plata în rate, 
primești BONUS, pe viață, serviciul

Artboard 3

Călătoria alături de copilul tău nu se sfârșește niciodată

Ești cu sufletul alături de el de când e un bob de mazăre în pântecul tău și mult după ce iese pe ușa casei tale.

Și aproape tot ce faci acum, când e mic, felul în care îl privești sau îi vorbești când are o problemă, îl cerți când face o greșeală sau îl încurajezi când merge pe bicicletă, îi sunt aripi sau piedici pentru cine va fi mai târziu.

Programul All About Parenting te poate învăța cum să nu ai reacții „de moment” pe care să le regreți în relația cu cel mic și cum să pui în loc blândețea și fermitatea de care copilul tău are nevoie ca să crească „mare”, puternic, curajos și pregătit să înfrunte provocările din calea sa.

garantie v3
Garanție 60 de zile

Ai la dispoziție 60 zile să testezi programul. Dacă urmărești episoadele video, pui în practică tehnicile și nu ai rezultatele dorite sau simți că, din orice motiv, aceste metode nu ți se potrivesc, îți vom returna banii achitați (pe toți).

Dacă optezi pentru plata în rate, programul tău va avea activată automat plata recurentă. Asta înseamnă că, la data scadentă, se va efectua automat plata de pe cardul tău pentru următoarea rată, ca tu să-ți păstrezi accesul neîntrerupt la program. Întreruperea plății ratelor determină blocarea accesului, până la următoarea plată.

(243 lei/ lună, mai puțin decât alocația copilului tău)
Întrebări frecvente
Nu, însă ele vor fi disponibile în aplicația de pe telefonul tău mobil. Aplicația te va duce direct la episodul video la care ai rămas ultima dată.
Nu. Episoadele video rămân în contul tău din aplicația Parents pentru totdeauna. Ai acces pe viață la ele, odată ce ai achitat tot programul. Poți, inclusiv, să revezi totul a 2-a și a 3-a oară (avem mulți clienți care au făcut asta).
Programul All About Parenting este un program de familie. Adaugă-ți partenerul de viață în Parents și va avea automat și el acces la program.

Ai la dispoziție 60 zile să testezi programul. Dacă simți că, din orice motiv, aceasta metodă nu ți se potriveste, îți vom returna banii achitați (pe toți). Singurele 2 condiții sunt să trimiți înapoi eventualele materiale fizice pe care le-ai primit de la noi (folosite sau nu) și să ne răspunzi la câteva întrebări. Alte condiții ascunse nu există.

Avantajul programului All About Parenting este că, odată ce ai plătit pentru el, rămâne al tău pe viață. Dacă nu ai reușit să parcurgi un capitol într-o lună sau ai rămas în urmă, vei putea să îl parcurgi în ritmul tău.
Da. Însă vei pierde oferta specială cu care ai intrat în program (și vei plăti prețul standard pentru restul ratelor).

Poți adresa oricâte întrebări sub fiecare episod video din program Comment start (timp de 1 an de când ai intrat în program). Întrebările trebuie sa fie legate de episodul respectiv. Întrebările care nu au legătură cu subiectul episodului vor fi șterse pentru a menține răspunsurile relevante pentru toți membrii din program.

Un alt avantaj este că poți vedea întrebările tuturor celorlalți membri din program și poți să înveți din ele și din răspunsurile pe care le-au primit, tot atât de mult cât înveți din episoadele video.

Să parcurgi Capitolul 1 e ca și când ai citi primul capitol al unei cărți. Îți vei face o idee, cu siguranță, și vei putea decide dacă vrei mai mult. Însă nu poți pretinde că știi despre ce e vorba în carte. În mod similar, considerăm ca ai nevoie să parcurgi tot programul pentru a-ți însuși metoda All About Parenting și pentru a avea, cu adevărat, rezultate în relația cu al tău copil. Până la urmă, asta este ceea ce îți dorești, nu-i așa?
Nu, programul este unul integral. All About Parenting oferă o metodă cu cap și coadă, care te ajută să devii un părinte independent. Adică să îți creezi propriile tale metode, fără să mai fie nevoie să apelezi la sfatul mamei, al vecinei sau al Uraniei. Considerăm că acest lucru nu este posibil dintr-un singur capitol, fiindcă metodele au multe legături între ele.
Verifică adresa de e-mail pentru că, imediat după înregistrare, vei primi un e-mail cu detalii despre cum poți începe programul. Ai răbdare 5-10 minute – uneori email-ul ajunge mai tarziu. Dacă, cumva, nu ai primit email-ul nici după 10 minute (nici in Spam), te rugăm să ne contactezi.
La plata în rate avem disponibilă doar plata cu cardul. Și e simplu. Contul tău va fi debitat lunar, timp de 9 luni de acum înainte, iar, în mod automat, primești în contul tău accesul la episoadele video.
Doar pentru parintii din strainatate, se aplica taxa de 245lei la achizitia programului All About Parenting, pentru livrarea in siguranta, prin curier rapid, a tuturor materialelor cadou oferite pe parcursul programului.
Da, pe măsură ce urmărești episoadele video din program, îți vom trimite materiale și premii surpriză, care să te ajute să aplici ceea ce înveți în program. Confirmă adresa de corespondență la colegele de la Customer Care pentru că vom trimite curierul direct la ușa ta. Dacă ai alte întrebări despre program, pe care nu le-am inclus mai sus, ne poți scrie la contact@allaboutparenting.ro

All About Parenting este cea mai activă organizație la nivel global pentru educația părinților despre comportamentele copiilor, pe baza celor mai noi cercetări în psihologie. În ultimii 10 ani, All About Parenting a organizat peste 3.000 de seminarii gratuite, conferințe și workshopuri la care au participat peste 1.000.000 de părinți din întreaga lume. Credem că relația dintre părinți și copii este primul loc unde educația poate face diferența cea mai mare în viitor.

© Copyright 2024 All About Parenting
Colectăm cookie-uri pentru a analiza traficul și performanța site-ului nostru web și pentru a vă oferi cea mai bună experiență personalizată de utilizator online. Nu colectăm date personale prin cookie-uri. Făcând clic pe Accept, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.