Descoperă cum rezoluțiile tale de părinte pot deveni realitate și învață să scapi de refuzurile, loviturile, cuvintele „urâte” sau tantrumurile copilului tău,

fără pedepse, țipete, amenințări, păcăleli și fără să ajungi să regreți mai târziu.

(reducerea de 70% e valabilă până la miezul nopții)

Descoperă cum rezoluțiile tale de părinte pot deveni realitate și învață să scapi de refuzurile, loviturile, cuvintele „urâte” sau tantrumurile copilului tău,

fără pedepse, țipete, amenințări, păcăleli și fără să ajungi să regreți mai târziu.

(reducerea de 70% e valabilă până la miezul nopții)

Nu e suficient să-ți dorești să fii un părinte mai bun

„Vreau să țip mai puțin la copil!”
„De acum, o să petrec mai mult timp cu familia!”
„Mi-ar plăcea să-mi spună DA din prima, fără să mă rog atât de el!”
„Nu mai vreau să fac temele în locul lui!”

Intențiile noastre la început de an sunt ca niște artificii. Luminoase, puternice, zgomotoase.

Doar că, de cele mai multe ori, obiectivele noastre au „viață scurtă”, iar noi ajungem, ca într-un cerc vicios, să-i certăm din nou pe copii, să ne enervăm din orice, să-i pedepsim sau să le dăm dulce ca să lase ecranele.

Ne simțim neputincioși și învinși cu propriile arme, iar asta doare.

E nevoie să știi ce să faci diferit

Problema e când te aștepți la rezultate diferite odată ce aplici aceleași metode.

Te aștepți ca al tău copil să nu mai facă încă un tantrum în magazin dacă te răstești la el că nu-i vei mai lua nicio jucărie vreodată. Sau că nu-și va mai jigni colegii dacă îi spui că e „obraznic”.

Toate acestea funcționează o dată, de două ori, trei săptămâni la rând, dar apoi… nu mai merg.

Pentru că de fiecare dată mita, recompensa, amenințarea sau pedeapsa trebuie să fie și mai mari. La 3 ani îi poți promite un ou cu surprize, la 12 ani adidașii ăia „de firmă”, dar la 18 ani nu-i vei putea cumpăra un Ferrari.

Vestea bună e că nu e niciodată prea târziu să schimbi ceva în bine în relația cu copilul tău.

Cu ajutorul programului All About Parenting, rezoluțiile tale de părinte nu vor fi doar niște cuvinte scrise în jurnal, ci momente la care să te uiți în urmă cu mândrie și să-ți spui „Am luat cele mai bune decizii pentru copilul meu!”.

Te invit să profiți acum de oferta pentru programul All About Parenting

Plata integrală

6.500 lei

1.950 lei

TOTAL economisești 4.550 lei
din prețul programului

Plata în rate

500 LEI x 13 LUNI

100 LEI +
243 LEI X 12 LUNI

TOTAL economisești 3.484 lei
din prețul programului

family 1
1 00+
părinți în program
education
1
Capitole
logotype
1
Episoade
badge
1 %
 dintre
părinți
i-au dat ★★★★★
family 1
1 00+
părinți în program
education
1

Capitole

logotype
250
Episoade
badge
0 %

dintre părinți
i-au dat ★★★★★

Drumul tău de 10 luni
de-a lungul programului
călătoria de la „unde sunt acum” până la
„cel mai bun părinte care pot fi pentru copilul meu”
Drumul tău de
10 luni
de-a lungul
programului
călătoria de la „unde sunt acum” până la
„cel mai bun părinte care pot fi pentru copilul meu”
C1 All About Parenting program
LUNA 1

Începi Capitolul 1 – Esența cooperării dintre părinți și copii.

Aici vei învăța să gestionezi repede și eficient cele mai frecvente refuzuri ale copiilor:

  • refuzul de a dormi,
  • refuzul de a mânca,
  • refuzul de a se spăla pe dinți,
  • refuzul de a închide televizorul, 
  • refuzul de a împărți jucăriile,
  • refuzul de a dormi în patul lui,
  • refuzul de a se îmbrăca adecvat cu locul unde merge sau cu vremea.

Practic, la finalul acestui capitol, copilul tău îți va spune din ce în ce mai des „Da, mami” și tot mai rar sau chiar deloc „Nu” sau „nu vreau”. 

LUNA 1
Devices Urania v4 1
Aplicație pe telefonul mobil
Primești o aplicație pe telefonul mobil, de unde poți urmări tot programul (audio și/ sau video). E ușor să îl ai în buzunar mereu.
Aplicație pe telefonul mobil
Customer Care Team All About Parenting
Te sunăm în primele 2 zile

Primești primul telefon de bun venit de la noi, împreună cu numele de utilizator și parola pentru contul tău. După 2 săptămâni, te sunăm din nou să ne asigurăm că ai tot ce îți trebuie.

Te sunăm în primele 2 zile
Parenting Playbook oct.2022
Parenting Playbook

Îți trimitem prin curier unul dintre cele mai valoroase instrumente pe care le vei vedea vreodată ca părinte – se numește Parenting Playbook. Pe lângă video-urile online, Parenting Playbook te ajută să pui în practică tot ceea ce afli nou. Vei primi Parenting Playbook în decurs de o săptămână de la înscrierea în program.

Parenting Playbook
Test PQ - All About Parenting
Faci un Test PQ
Îi spunem PQ și este echivalentul IQ pentru părinți. Prin acest test vezi de unde pornești acum și unde vei ajunge peste 10 luni (când vei da din nou acest test). Rezultatele testului sunt confidențiale și sunt doar pentru tine.
Faci un Test PQ
C2 All About Parenting program
LUNA 2

Începi Capitolul 2 – Fundația unui părinte echilibrat.

Aici vei vedea cât de mult îi afectează pe copii zig-zag-ul dintre permisivitate (adică ideea că „îi ofer copilului tot ce nu am avut eu”) și severitate (adică dorința părinților de a se impune și a face regulile în casă prin pedepse și replici precum „În casa mea faci ce spun eu.” sau „Pentru că așa am spus eu și punct.”). 

Practic, după ce vei parcurge acest capitol: 

  • vei ști ce înseamnă „părinte permisiv”, și de ce permisivitatea și răsfățul excesiv pot duce la iresponsabilitate;
  • ce înseamnă “părinte autoritar” și cât de mult rău îi face copilului să fie crescut cu pedepse, reguli exagerate sau prea multe responsabilități;
  • cum se dezvoltă creierul copilului și de ce nu putem avea anumite așteptări, până la o anumită vârstă (cum ar fi să-și controleze emoțiile sau să știe ce înseamnă „5 minute” când îl rogi să stea liniștit și să te lase să dai un telefon).
LUNA 2
Raspunsuri la intrebari - All About Parenting
Răspunsuri la întrebări
Sub fiecare episod video – după ce ai pus în practică – poți pune întrebări, iar Urania Cremene și echipa ei îți răspund în cel mai scurt timp. Astfel, dacă ceva nu îți iese din prima, poți conta pe noi că te vom ajuta, în caz că nu înțelegi ceva.
Răspunsuri la întrebări
C3 All About Parenting program
LUNA 3

Începi Capitolul 3 – Stima de sine și motivația optimă.

Aici vei învăța să rezolvi toate acele situații în care copilul nu are încredere în el, e timid, e temător, spune „dar eu nu știu, dar eu nu pot, fă tu, eu nu mă pricep, Miruna e mai bună decât mine la mate, eu sunt praf!”.

După ce aplici tehnicile din acest capitol, vei avea un copil care trece cu fruntea sus peste critica celor din jur, care ia un feedback drept oportunitate de învățare și nu motiv de dezamăgire. 

LUNA 3
C4 All About Parenting program
LUNA 4

Începi Capitolul 4 – Un copil competent este un copil responsabil.

Aici vei vedea cum poți să ai un copil care nu își mai lasă șosetele murdare pe jos, jucăriile împrăștiate pe covor, sau farfuria murdară pe masă. 

Cu alte cuvinte, copilul tău va înțelege tot mai mult care sunt responsabilitățile lui și și le va asuma. Vei ști cum să îi predai responsabilitatea și cum să îl ajuți să fie competent, fără să îi sufli în ceafă, fără să stai tot timpul pe capul lui ca un polițist, și fără să faci tu lucrurile în locul lui.

LUNA 4
C5 RO All About Parenting program
LUNA 5

Începi Capitolul 5 – Cele mai bune metode pentru obținerea cooperării.

Vei învăța cum poți scăpa:

  • de situațiile în care trebuie să îi repeți de 100 de ori să închidă televizorul sau 
  • de momentele de la masă când împinge farfuria cu mâncare, deși te-ai străduit și i-ai gătit felul lui preferat sau 
  • de serile în care te ignoră atunci când îi ceri să își strângă jucăriile de pe jos.

După ce vei parcurge acest capitol vei avea un copil care te aude, care înțelege ce îi ceri, care spune din ce în ce mai des „da, mami”. Și asta pentru că vei ști cum să stabilești reguli pe care să le respecte și cum să îi obții acordul, fără mită, pedeapsă, amenințare sau cedare.

LUNA 5
Refaci Test PQ - All About Parenting
Refaci Testul PQ
Ai ajuns la mijlocul programului All About Parenting. E timpul să vezi cum s-au modificat convingerile și atitudinile tale, ca părinte. Vei avea ca referință scorul testului de la începutul programului, ca să vezi cât ai progresat.
Refaci Testul PQ
C6 All About Parenting program
LUNA 6

Începi Capitolul 6 – Rezolvarea problemelor și luarea deciziilor.

 Vei vedea ce să faci, pas cu pas, atunci când copilul vine la tine cu o problemă, astfel încât să-l înveți să fie descurcăreț când tu nu ești acolo să-l ajuți, chiar și în cele mai provocatoare situații.

Astfel, vei scăpa de situațiile în care:

  • copilul vine la tine să „pârască” alt copil care i-a smuls jucăria;
  • copilul renunță să mai facă baschet/ balet/ înot pentru că un alt copil l-a jignit sau s-a luat de el;
  • copilul nu știe cum să rezolve un conflict cu alt copil și vine la tine să îl ajuți.

La finalul acestui capitol vei avea un copil care știe singur ce trebuie să facă atunci când intră într-un conflict, se ceartă pe o jucărie cu un alt copil sau un alt copil se ia de el și îl jignește.

LUNA 6
C Bonus All About Parenting program
Rezolvă conflictele între copii

Spui de prea multe ori pe zi „Nu vă mai certați!!!”? Îți facem cadou un mini-curs despre Gestionarea conflictelor dintre copii. Vei avea o atmosferă mult mai liniștită în casă după asta.

Rezolvă conflictele între copii
C7 All About Parenting program
LUNA 7

Începi Capitolul 7 – Gestionarea emoțiilor.

Aici vei vedea pașii prin care predai copiilor controlul emoțiilor, dar și cum să previi crizele de furie.

Vei ști cum să gestionezi corect situațiile în care:

  • Copilul izbucnește în plâns, pentru că nu suportă papucii pe care îi are în picioare;
  • Copilul se înfurie, țipă și urlă, ba chiar te lovește, atunci când îi ceri să închidă televizorul;
  • O simplă ieșire la cumpărături se transformă într-un coșmar cu urlete, dat din picior și tăvălit pe jos;
  • Și, mai mult, vei ști cum să readuci liniștea și calmul atunci când întreaga casă fierbe de nervi și nimeni nu știe cum să spună stop emoțiilor negative.

Vei afla cum poți crește un copil care să nu ajungă la ceartă de fiecare dată când simte frică sau furie, un copil echilibrat și sănătos emoțional și chiar fizic, pentru că stresul și frica sunt distrugătoare.

LUNA 7
C8 All About Parenting program
LUNA 8

Începi capitolul 8 – Cum previi și cum tratezi comportamentele negative. 

În acest Capitol vei vedea ce să faci atunci când copilul se poartă urât, jignește sau scoate limba, fără să-l pedepsești sau să-i spui lucruri dureroase, precum „Nu te mai iubesc, fiindcă ai fost rău!” sau „Ești cel mai obraznic.”

Practic, la finalul acestui capitol:

  • vei ști ce să faci atunci când copilul îți vorbește urât sau te jignește, fără să încurajezi și mai tare acel comportament; 
  • cum să ai un copil care salută, care știe să stea liniștit câteva minute în sala de așteptare la medic sau în autobuz, fără să facă „circ”;
  • cum gestionezi luptele de putere dintre voi, atunci când copilul lovește din picior sau se dă cu fundul de pământ.
LUNA 8
C9 All About Parenting program 2
LUNA 9

Începi Capitolul 9 – Disciplina și consecințele.

În acest capitol, vei vedea ce să faci atunci când parcă nimic nu mai funcționează. Când le-ai încercat pe toate – tehnici, metode, limite, reguli – și, cu toate astea, copilul nu te ascultă și se comportă iresponsabil. 

Mai exact, vei vedea cum aplici disciplina, cu fermitate și căldură, fără a pedepsi și a răni relația cu copilul, atunci când în continuare e agresiv cu alți copii, nu își face curat în jucării sau în cameră sau își uită trotineta în parc pentru a treia oară. 

LUNA 9
C10 All About Parenting program
LUNA 10

Începi Capitolul 10 – Cum îi implici armonios pe toți membrii familiei.

Aici vei învăța să vorbești pe limba fiecăruia dintre adulții care participă la creșterea copilului tău, astfel încât să îi aduci de partea ta, fără să simți că fac exact invers.

În acest capitol, vei descoperi cum poți scăpa de situațiile în care:

  • bunica acceptă să vă ajute, dar o face după regulile ei: îl lasă la tv, chiar dacă ție nu îți place asta sau îl lasă să se culce la miezul nopții, chiar dacă acasă cu tine nu se întâmplă asta;
  • sau situațiile în care simți că tu faci toată treaba în casă, ajungi des la epuizare și nu știi cum să comunici asta familiei tale pentru a primi ajutor.

Vei ști cum poți face ca să ajungi la o familie care lucrează ca o adevărată echipă.

LUNA 10
Refaci Test PQ - All About Parenting
Testul PQ final
Ai ajuns la finalul programului All About Parenting. Fă, din nou, testul de măsurare a inteligenței parentale și vezi cât ai progresat: de unde ai plecat și unde ai ajuns.
Testul PQ final
Diploma All About Parenting
Diploma finală
Felicitări! Ai parcurs cu succes programul All About Parenting. Poți să fii mândră de tine. Ia această diplomă, și, dacă simți asta, înrămeaz-o. E o mică dovadă palpabilă a muncii tale cu tine, pentru al tău copil. Când acesta va crește și își va lua zborul pe calea propriei vieți, diploma va rămâne ca amintire pentru relația frumoasă pe care ai creat-o.
Diploma finală

Notă: descrierile de mai sus pot să varieze în funcție de (1) momentul când cineva s-a înscris în program și de (2) oferta pe care a primit-o la înscriere.

Plata integrală

6.500 lei

1.950 lei

TOTAL economisești 4.550 lei
din prețul programului

Plata în rate

500 LEI x 13 LUNI

100 LEI +
243 LEI X 12 LUNI

TOTAL economisești 3.484 lei
din prețul programului

Te invit să profiți acum de oferta pentru programul All About Parenting

Știință cu iubire
pentru părinți și copii

Programul All About Parenting este singurul program de parenting din România bazat pe cele mai recente cercetări științifice despre psihologia și comportamentul copilului. 

La baza programului stă Teoria Autodeterminării, o teorie predată în cele mai mari universități din lume și care care spune că orice ființă umană se naște cu 3 Nevoi Psihologice de Bază (Nevoia de Conectare, Nevoia de Competență și Nevoia de Control).

În momentul în care copilului nu îi sunt îndeplinite aceste nevoi, apar refuzurile, tantrumurile, luptele de putere și alte comportamente negative. Toate tehnicile și soluțiile din program te învață cum să-i satisfaci copilului tău cele 3 Nevoi Psihologice de Bază astfel încât să ajungă la o stare de bine acasă, la grădiniță, la școală sau în oraș cu prietenii.

Acesta este motivul pentru care All About Parenting e „un program de cursă lungă”, care te învață cum să treci cu bine prin toate etapele de vârstă ale copilului de la 0 la 18 ani, înțelegând cum se dezvoltă creierul lui, ce cauze stau la baza comportamentelor lui care nu-ți plac și ce să faci concret când nu te înțelegi cu el.

Știință cu iubire pentru părinți și copii

Programul All About Parenting este singurul program de parenting din România bazat pe cele mai recente cercetări științifice despre psihologia și comportamentul copilului. 

La baza programului stă Teoria Autodeterminării, o teorie predată în cele mai mari universități din lume și care care spune că orice ființă umană se naște cu
3 Nevoi Psihologice de Bază (Nevoia de Conectare, Nevoia de Competență și Nevoia de Control). 

În momentul în care copilului nu îi sunt îndeplinite aceste nevoi, apar refuzurile, tantrumurile, luptele de putere și alte comportamente negative. Toate tehnicile și soluțiile din program te învață cum să-i satisfaci copilului tău cele 3 Nevoi Psihologice de Bază astfel încât să ajungă la o stare de bine acasă, la grădiniță, la școală sau în oraș cu prietenii.

Acesta este motivul pentru care All About Parenting e „un program de cursă lungă”, care te învață cum să treci cu bine prin toate etapele de vârstă ale copilului de la 0 la 18 ani, înțelegând cum se dezvoltă creierul lui, ce cauze stau la baza comportamentelor lui care nu-ți plac și ce să faci concret când nu te înțelegi cu el.

real life mockup jpg

Ai totul rapid,
la îndemână

real life mockup jpg

Ce spun câțiva dintre cei aproape
60.000 de părinți 
care au testat programul

Urania1

Urania Cremene, autoarea All About Parenting, primul program de parenting din țară

este mamă și are o experiență de peste 20 ani, ca trainer și public speaker.

Urania deține mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator.

A susținut sute de programe de training de leadership, pentru cele mai mari companii din România.

În ultimii 5 ani, alături de trainerii din echipa All About Parenting, a organizat peste 2.000 de seminarii gratuite, conferințe și workshop-uri intensive la care au participat peste 600.000 de părinți din toată țara.

Urania

Urania Cremene, autoarea All About Parenting, primul program de parenting din țară,

este mamă și are o experiență de peste 20 ani, ca trainer și public speaker.

Urania deține mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator.

A susținut sute de programe de training de leadership, pentru cele mai mari companii din România.

În ultimii 5 ani, alături de trainerii din echipa All About Parenting, a organizat peste 2.000 de seminarii gratuite, conferințe si workshop-uri intensive la care au participat peste 600.000 de părinți din toată țara.

garantie v3
Garanție 60 de zile

Ai la dispoziție 60 zile să testezi programul. Dacă urmărești episoadele video, pui în practică tehnicile și nu ai rezultatele dorite sau simți că, din orice motiv, aceste metode nu ți se potrivesc, îți vom returna banii achitați (pe toți).

Dacă optezi pentru plata în rate, programul tău va avea activată automat plata recurentă. Asta înseamnă că, la data scadentă, se va efectua automat plata de pe cardul tău pentru următoarea rată, ca tu să-ți păstrezi accesul neîntrerupt la program. Întreruperea plății ratelor determină blocarea accesului, până la următoarea plată.

Nu lăsa pe anul viitor copilăria frumoasă pe care i-o poți oferi acum

Peste ani, copilul tău nu o să-și amintească casa perfect curată și meniul variat din fiecare zi.
În schimb, o să-și aducă aminte, cu inima plină de recunoștință, că l-ai îmbrățișat când ți-ar fi venit să țipi la el sau că l-ai întrebat cum se simte, în loc să-l judeci, când a venit nervos de la școală.

Acesta e motivul pentru care copilul tău nu are nevoie de un părinte perfect, ci de unul echilibrat, care știe când să fie cald și ferm, în loc să aplice aceleași metode dureroase ca părinții săi.

Alege-ți rezoluțiile pentru acest an și intră în programul All About Parenting ca să vezi cum visul tău devine realitate!

Întrebări frecvente
Nu, însă ele vor fi disponibile în aplicația de pe telefonul tău mobil. Aplicația te va duce direct la episodul video la care ai rămas ultima dată.
Nu. Episoadele video rămân în contul tău din aplicația Parents pentru totdeauna. Ai acces pe viață la ele, odată ce ai achitat tot programul. Poți, inclusiv, să revezi totul a 2-a și a 3-a oară (avem mulți clienți care au făcut asta).
Programul All About Parenting este un program de familie. Adaugă-ți partenerul de viață în Parents și va avea automat și el acces la program.

Ai la dispoziție 60 zile să testezi programul. Dacă simți că, din orice motiv, aceasta metodă nu ți se potriveste, îți vom returna banii achitați (pe toți). Singurele 2 condiții sunt să trimiți înapoi eventualele materiale fizice pe care le-ai primit de la noi (folosite sau nu) și să ne răspunzi la câteva întrebări. Alte condiții ascunse nu există.

Avantajul programului All About Parenting este că, odată ce ai plătit pentru el, rămâne al tău pe viață. Dacă nu ai reușit să parcurgi un capitol într-o lună sau ai rămas în urmă, vei putea să îl parcurgi în ritmul tău.
Da. Însă vei pierde oferta specială cu care ai intrat în program (și vei plăti prețul standard pentru restul ratelor).

Poți adresa oricâte întrebări sub fiecare episod video din program Comment start (timp de 1 an de când ai intrat în program). Întrebările trebuie sa fie legate de episodul respectiv. Întrebările care nu au legătură cu subiectul episodului vor fi șterse pentru a menține răspunsurile relevante pentru toți membrii din program.

Un alt avantaj este că poți vedea întrebările tuturor celorlalți membri din program și poți să înveți din ele și din răspunsurile pe care le-au primit, tot atât de mult cât înveți din episoadele video.

Să parcurgi Capitolul 1 e ca și când ai citi primul capitol al unei cărți. Îți vei face o idee, cu siguranță, și vei putea decide dacă vrei mai mult. Însă nu poți pretinde că știi despre ce e vorba în carte. În mod similar, considerăm ca ai nevoie să parcurgi tot programul pentru a-ți însuși metoda All About Parenting și pentru a avea, cu adevărat, rezultate în relația cu al tău copil. Până la urmă, asta este ceea ce îți dorești, nu-i așa?
Nu, programul este unul integral. All About Parenting oferă o metodă cu cap și coadă, care te ajută să devii un părinte independent. Adică să îți creezi propriile tale metode, fără să mai fie nevoie să apelezi la sfatul mamei, al vecinei sau al Uraniei. Considerăm că acest lucru nu este posibil dintr-un singur capitol, fiindcă metodele au multe legături între ele.
Verifică adresa de e-mail pentru că, imediat după înregistrare, vei primi un e-mail cu detalii despre cum poți începe programul. Ai răbdare 5-10 minute – uneori email-ul ajunge mai tarziu. Dacă, cumva, nu ai primit email-ul nici după 10 minute (nici in Spam), te rugăm să ne contactezi.
La plata în rate avem disponibilă doar plata cu cardul. Și e simplu. Contul tău va fi debitat lunar, timp de 9 luni de acum înainte, iar, în mod automat, primești în contul tău accesul la episoadele video.
Doar pentru parintii din strainatate, se aplica taxa de 245lei la achizitia programului All About Parenting, pentru livrarea in siguranta, prin curier rapid, a tuturor materialelor cadou oferite pe parcursul programului.
Da, pe măsură ce urmărești episoadele video din program, îți vom trimite materiale și premii surpriză, care să te ajute să aplici ceea ce înveți în program. Confirmă adresa de corespondență la colegele de la Customer Care pentru că vom trimite curierul direct la ușa ta. Dacă ai alte întrebări despre program, pe care nu le-am inclus mai sus, ne poți scrie la contact@allaboutparenting.ro

All About Parenting este cea mai activă organizație la nivel global pentru educația părinților despre comportamentele copiilor, pe baza celor mai noi cercetări în psihologie. În ultimii 10 ani, All About Parenting a organizat peste 3.000 de seminarii gratuite, conferințe și workshopuri la care au participat peste 1.000.000 de părinți din întreaga lume. Credem că relația dintre părinți și copii este primul loc unde educația poate face diferența cea mai mare în viitor.

© Copyright 2024 All About Parenting
Colectăm cookie-uri pentru a analiza traficul și performanța site-ului nostru web și pentru a vă oferi cea mai bună experiență personalizată de utilizator online. Nu colectăm date personale prin cookie-uri. Făcând clic pe Accept, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.