Te întrebi probabil ce ar trebui să schimbi sau să faci diferit când cel mic iese afară din casă și se ascunde printre picioarele tale când apare un cărăbuș sau o buburuză. Și dacă asta se rezolvă cu explicații blânde, lacrimile lui atunci când nu mai vrea să doarmă de teama monștrilor din dulap par tot mai greu de oprit.

Dacă ai trecut prin scenariile de mai sus, probabil și tu îți dorești ca al tău copil să lase fricile deoparte și să se bucure de natură, de nopțile cu stele sau de apa unei piscine fără să i se strângă stomacul sau să-i sară inima din piept.

Și tocmai pentru că știi cât suferă încerci să-l ajuți cu încurajări de tipul:

„Fii curajos! E doar un cățeluș.”
„Hai că nu te mănâncă un gândăcel!”
„Nu e nici un monstru! Nu mai plânge!”
„Nu are de ce să-ți fie frică. Ești mare acum!”

Dar știi, când viața ta este un „du-te vino” permanent și dincolo de fricile lui mai sunt și alte situații care te cer prezentă, vrei să alegi scurtătura către rezolvarea problemei.

În felul acesta, cu cele mai bune intenții din partea părinților, copiii ajung să sufere, să creadă că ceva este în neregulă dacă simt frica sau că nu se vor ridica niciodată la standardele părinților.

Adevărul e că atunci când te uiți la un biet cățeluș care-l sperie sau la o umbră pe care o vede ca pe un monstru, ți se pare că nu se justifică lacrimile. Cu toate astea, frica lui este acolo, agățată bine de suflet.

Ghidul „Mami, mi-e frică!” îți arată cum să-ți schimbi convingerile față de fricile copilului tău și, mai ales, cum să-i fi alături și să-l ajuți să le înfrunte, fără ton ridicat, critică sau amenințări.