„Gata cu cearta!”

Cum îi ajutăm pe copii să-și rezolve singuri conflictele

Afla cum poți să previi și să gestionezi conflictele între copii, pentru a crește adulți echilibrați care să stea bine pe propriile picioare

Rulează videoul

4h 50m

DE CONȚINUT

43

DE EPISOADE

60.000+

DE PĂRINȚI ECHILIBRAȚI

15+

PROGRAME ȘI CURSURI

95% părinți

AU VOTAT CU 5 STELE

Ce faci atunci când copiii se ceartă?

Poate te întrebi asta când îi auzi din bucătărie că țipă unul la altul și trântesc uși.

Sau ești la locul de joacă și singurul tău copil se ceartă cu alții pe aceeași lopățică roșie sau pe același leagăn până ajung chiar să se lovească.

Sau atunci când copilul vine acasă și-ți spune că ochelarii lui au fost motiv de glume și tachinări.

Dacă ai trecut prin scenariile de mai sus, sau prin altele asemănătoare, indiferent de vârsta copiilor, ți-ai dori, poate, să știi ce să faci, dar mai ales ce să-i înveți pe ei să facă.

Ai vrea să știi dacă să-i iei pe sus și să-i desparți e o soluție.
Sau dacă să le împarți tu dreptatea e rezolvarea…
Sau să-i lași în pace până când unul cedează și se face liniște.
(Dar oare cedează vreunul? 🤔)

Convingeri vechi, adânc înrădăcinate în conștiința ta îți spun:

„Așa sunt copiii, se mai și ceartă.”

„Copiii… Ei se ceartă, ei se împacă!”

„Copiii uită, iar mâine vor fi iar prieteni.”

Doar că modul în care își gestionează conflictele în copilărie, este și modul în care își vor trata relațiile la maturitate.
Empatia, respectul pentru celălalt și pentru propria persoană, regulile și limitele se învață în primii ani de viață.

La modul real, atunci când asiști la un conflict între copii, primul impuls este să-i liniștești tu. Dar oare este aceasta o soluție pe termen lung?

Cursul Gata cu cearta! este un ghid pentru părinții ca tine, care vor să știe ce pot face în cazul unui conflict, ce pot evita când acesta apare și cum pot să predea copiilor gestionarea potrivită atunci când se ceartă cu alți copii.

60,8 K părinți în Parents App

850 K urmăritori pe Facebook

174 K urmăritori pe Instagram

Cine este ghidul tău?

Urania Cremene, creatoarea programului All About Parenting

Urania Cremene este mama lui Amos și, probabil, cel mai apreciat expert în parenting din România. Cu o experiență de peste 20 ani, ca trainer și public speaker, Urania deține mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator.

Creatoare a programului All About Parenting, ea a ajutat peste 60.000 de părinți să-și crească copiii cu fermitate și căldură.

Ghidul „Gata cu cearta!” este cursul creat de Urania Cremene cu scopul de a ajuta cât mai mulți părinți să gestioneze și să predea copiilor gestionarea certurilor și disputelor care apar acasă, la locul de joacă sau în mediul școlar.

Urania jpg

Ce spun părinții

cute family playing summer field 1157 37694 jpg

Cursul a fost pentru noi o gură de aer...

„Și eu și soțul meu ne-am dorit mai mult decât un copil, dar atunci când a venit al doilea în familie, ne-am simțit copleșiți...

Paula

mother with daughter 1157 6281 jpg

Programul m-a ajutat să stau pe margine și să observ mai întâi...

„Fetița mea are 8 ani și trei prietene cu care își dorește să petreacă mult timp...

Oana

children having fun playground scaled

Este un program pe care l-aș face cadou fiecărui părinte...

„Este un program pe care l-aș face cadou fiecărui părinte care stă în parc...

Alexandra

Ce înveți din cursul despre conflictele copiilor

  1. Ce trebuie să faci sau să eviți atunci când copiii au un conflict Afli răspunsul la întrebări precum „Ce fac când copiii mei se ceartă?”, „Când intervin?”, „Cum fac asta?”, „Ce exemple să le dau?”, „Cum le explic ce au de făcut ca să evite conflictul?”, „Să fugă de conflict sau să-l înfrunte și să-l rezolve?”
  2. De ce aveți nevoie de reguli Vei învăța care sunt regulile care te vor ajuta să previi conflictele și care este stilul parental adecvat pentru a gestiona eficient conflictele dintre copii.
  3. Cum îi crești copilului capacitatea de cooperare și lucru în echipă Vei descoperi cum să reduci competiția și să-i crești capacitatea de a colabora cu frații, prietenii sau colegii lui. În plus, vei primi exemple clare care să susțină explicațiile tale atunci când le transmiți copilului.

Unde și cum pot să învăț

Cursul Gata cu cearta! este un ghid care te învață, pas cu pas, cum să-i oferi copilului instrumentele necesare să gestioneze eficient un conflict și la 5 ani dar și la 30 de ani.

Îl poți urmări direct din aplicația Parents, pe telefon, laptop, desktop sau tabletă, în funcție de cum e mai potrivit și comod pentru tine. Un episod durează între 5 și 15 minute, așa că îl poți urmări la pauza de cafea, în autobuz sau după ce ai adormit copilul.

Până la finalul acestui curs vei ști când să intervii, cum să o faci, ce să faci concret și ce să spui atunci când asiști la un conflict.
Mai apoi vei rezolva întrebările legate de violența conflictelor și vei descoperi ce să faci cu pâra, gelozia și luptele dintre copiii tăi.

Vei afla toate acestea pe parcursul a 43 de episoade video cu durata de 4 ore și 50 de minute. Practic, la finalul acestei călătorii, vei ști ce greșeli să eviți și ce să faci, în schimb, ca al tău copil să știe să-și gestioneze conflictele și propriile relații.

Conflictele mockup 2

Cursul poate fi văzut în aplicația Parents.

Imediat ce te înscrii, vei avea acces la cele 43 de episoade video. Acestea sunt împărțite astfel:

În acest episod ai o trecere în revistă a subiectelor pe care le vom aborda în program.

Vei afla cum relațiile dintre membri unei familii se relaxează sau se tensionează sub impactul nevoilor psihologice de bază și care sunt acțiunile de tipul „Așa nu!” pe care să le eviți când copiii au o dispută.

Înveți despre ce înseamnă un nou membru în familie din perspectiva copilului mai mare și găsești sursa conflictului.

Afli cum să eviți un conflict prin analizarea potențialelor motive de conflict (proprietatea, teritoriul, timpul personal, atenția ta).

Vei ști cum să-l ajuți pe copilul tău să gestioneze o ceartă cu un amic dar și cum să-i ajuți să găsească cea mai bună soluție pentru amândoi atunci când au o dispută, cu exemple concrete.

Vezi o scurtă recapitulare a acestui program despre conflicte și exemple clare de rezolvare a acestora.

Bonusuri

Acces la comunitatea All About Parenting de pe Telegram

Aici poți schimba idei și mici victorii alături de alți părinți care vor să-și învețe copiii cum să negocieze cu respect în loc să se certe.

bonus1
Participi la sesiuni Q&A

Alături de Irina Irgoveanu și Ana-Maria Iancu, traineri certificați în metodologia All About Parenting, vei învăța să aplici mai bine tehnicile din curs. Dacă o tehnică nu-ți iese sau ai o nelămurire, sesiunile Q&A îți dau ocazia să-ți clarifici cunoștințele.

bonus2
Primești răspunsuri direct în aplicație

Dacă ai vizionat un video și ai o întrebare, adreseaz-o sub video-ul respectiv, iar unul dintre consilierii All About Parenting îți va răspunde în cel mai scurt timp.

bonus3 jpg

Intră în program

Garanție 15 zile

Ai la dispoziție 15 zile să testezi cursul despre conflicte. Dacă urmărești episoadele video, pui în practică tehnicile și nu ai rezultatele dorite sau simți că, din orice motiv, aceste metode nu ți se potrivesc, îți vom returna banii achitați (pe toți).

15 zile garantie 1
Ai acces pe viață

Odată ce te-ai înscris, îl ai pentru totdeauna și te poți întoarce ori de câte ori ai nevoie de o tehnică sau informație.

Reducere 30%

Intră astăzi în program și bucură-te de prețul special de 699 lei în loc de 1000 lei.

Upgrade-uri gratuite
Dacă în timp vom adăuga noi episoade în program, ai acces gratuit, fără să plătești în plus pentru ele.

Intră în program

Conflictele mockup 2

Intră în programul despre conflicte

Conflictele mockup 2

Înscrie-te acum

(30% reducere) 

1000 lei

699 lei

Ai acces la cursul online despre conflicte

Întrebări frecvente

Cursul cuprinde 43 de episoade video pe care le poți vedea oricând de pe desktop, telefon, tabletă sau laptop. Durata unui episod este între 5 și 15 minute. Cursul conține atât informații, cât și tehnici și bune practici care să-l ajute pe copilul tău să-și gestioneze corect conflictele.

„Conflictele între copii” este un curs despre gestionarea conflictelor pentru părinți. Pornim de la ideea că e nevoie ca tu, părintele, să înveți cum și când să intervii în certurile copiilor. Astfel, mai întâi lucrezi cu tine, cu convingerile tale și apoi afli ce reguli și tehnici să aplici în relația cu copilul tău astfel încât să știe să găsească cea mai bună soluție atunci când are o dispută.

Nu există un deadline. 🙂 Întreg cursul durează 4 ore și 50 de minute pe care le poți vedea în ritmul tău. Indiferent că îl vezi în câteva zile sau într-o lună întreagă, cursul este al tău pe viață și te poți întoarce oricând la informații.

Intră în programul despre conflicte

Conflictele mockup 2

Înscrie-te acum

(30% reducere) 

1000 lei

699 lei

Ai acces la cursul online despre conflicte

All About Parenting este cea mai activă organizație la nivel global pentru educația părinților despre comportamentele copiilor, pe baza celor mai noi cercetări în psihologie. În ultimii 10 ani, All About Parenting a organizat peste 3.000 de seminarii gratuite, conferințe și workshopuri la care au participat peste 1.000.000 de părinți din întreaga lume. Credem că relația dintre părinți și copii este primul loc unde educația poate face diferența cea mai mare în viitor.

© Copyright 2024 All About Parenting

Cursul a fost pentru noi o gură de aer…

„Și eu și soțul meu ne-am dorit mai mult decât un copil, dar atunci când a venit al doilea în familie, ne-am simțit copleșiți. Nu mai știam cum să ne împărțim între cei doi și tot ieșeau scântei. Iar dacă nu se certau acasă, se certau prin parc sau când mergeam în vizite. Cursul a fost pentru noi o gură de aer și o sursă de idei numai bune de aplicat.”

Paula

Programul m-a ajutat să stau pe margine și să observ mai întâi…

„Fetița mea are 8 ani și trei prietene cu care își dorește să petreacă mult timp, dar se și ceartă des cu ele. Nu știam cum să le mai împac de fiecare dată și programul m-a ajutat să stau pe margine și să observ mai întâi iar apoi să le ajut să găsească soluții singure. E pentru toți părinții, chiar dacă au mai mulți copii sau doar unul singur. „

Oana

Este un program pe care l-aș face cadou fiecărui părinte…

„Este un program pe care l-aș face cadou fiecărui părinte care stă în parc cu copilul și care îl ia pe sus de pe tobogan sau de la joacă atunci când apar certurile pe jucării. E foarte bine structurat și ușor de înțeles și aplicat.”

Alexandra

Colectăm cookie-uri pentru a analiza traficul și performanța site-ului nostru web și pentru a vă oferi cea mai bună experiență personalizată de utilizator online. Nu colectăm date personale prin cookie-uri. Făcând clic pe Accept, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.