Logo wide color

Copilul meu la 4 ani

Descoperă cum să gestionezi tantrumurile și luptele de putere, fără pedepse și fără să ajungi să te enervezi și tu

60.000+

DE PĂRINȚI ECHILIBRAȚI

15+

PROGRAME ȘI CURSURI

95% părinți

AU VOTAT CU 5 STELE

Copilul nu ține cont de ceea ce-i spun decât dacă țip la el

„Îl pedepsesc, îmi pare rău și mâine o luăm de la capăt.”
„Al meu devine arici din orice!”
„Degeaba îi spun că are voie doar 15 minute la desene, tot la negocieri ajungem!”
„Fetița mea refuză să guste mâncăruri noi, e mai rău decât la diversificare!”

Dacă ai trecut prin scenariile de mai sus, probabil și tu îți dorești ca al tău copil să te asculte, fără să simți că trebuie să te dai peste cap pentru asta.

Doar că odată ce reacționezi la fel în fiecare zi, indiferent că e vorba despre reguli la desene sau tantrumuri la supermarket, nici copilul nu se poate schimba.

Chiar dacă pare greu de crezut, poți ajunge să te înțelegi cu copilul, fără să-i promiți dulce sau să-l ameninți că-l pârăști lui tati.

Cursul „Copilul meu la 4 ani” îți arată cum să gestionezi sănătos refuzurile, emoțiile și comportamentele negative ale puiului tău, fără să simți că nu mai poți la finalul zilei.

3 sesiuni LIVE (8, 15, 22 mai, de la ora 17:00 la 20:00)

60,8 K părinți în Parents App

850 K urmăritori pe Facebook

174 K urmăritori pe Instagram

Cine este ghidul tău?

Irina Irgoveanu este mama a 2 copii,
Mihai și Ema, și trainer certificat în
Metodologia All About Parenting.

Irina Irgoveanu este mama a 2 copii, Mihai și Ema, și trainer certificat în Metodologia All About Parenting.

Înainte să devină trainer în parenting, Irina a urmat tradiția familiei și a devenit a patra generație de avocați. Însă ceva s-a schimbat și, odată cu nașterea lui Mihai, copilul cel mare, s-a apucat să studieze psihologia și cum poți crește un copil împlinit, puternic și sănătos emoțional.

Din dorința de a ști cât mai mult, a intrat în programul All About Parenting în urmă cu 4 ani și s-a îndrăgostit de această metodă și de ideea că poți transforma dragostea pentru educația echilibrată a copiilor într-o meserie.

Până acum, lrina a susținut peste 200 de webinarii gratuite la care au participat nu mai puțin de 55.000 de părinți din întreaga lume.

Irina a susținut până acum cursurile live „Copilul meu la 1 an” și „Copilul meu la 3 ani” și a fost alături de părinții care au vrut să învețe cum să facă față mai bine provocărilor la început de drum.

Cursul Copilul meu la 4 ani este cel mai recent curs creat de Irina cu scopul de a ajuta cât mai mulți părinți să se bucure de perioada copilăriei mici, în loc să trăiască printre griji, țipete sau oboseală și să-și dorească să dea timpul înapoi.

Irina Irgoveanu jpg

Ce spun părinții

mother with daughter 1157 16191 jpg

Am simțit că am primit cel mai frumos cadou

„Ieri la micul dejun, fetița mea de 4 ani mi-a spus: „Mami, te iubesc! Ești drăgălașă! Ești așa frumoasă...

Ioana

shutterstock 266001179 scaled

S-a rugat de mine, dar nu am cedat

„Ideile din curs mi se par foarte bune și relevante, am o fetiță în vârstă de aproape 5 ani care se...

Denisa

adorable daughter lovely mother scaled

Am primit răspunsuri pe loc

„Este un curs foarte interesant, trebuie parcurs pas cu pas și pus în practică tehnicile, iar faptul că este...

Gina

Ce înveți din cursul Copilul meu la 4 ani

  1. Ce faci când emoțiile copilului pun stăpânire și pe tine
    Afli cum să nu te mai enervezi odată cu copilul și înveți cum să te autoreglezi, pas cu pas.

  2. Cum să te faci ascultat ca părinte
    Descoperi din ce energie îi vorbești copilului – permisivă sau autoritară – și faci un exercițiu practic ca să înveți cum să-l câștigi de partea ta într-o luptă de putere.

  3. Cum faci diferența între disciplină și pedeapsă
    Înveți cum să aplici disciplina, cu empatie și umor, și cum să-i vorbești copilului despre consecințele faptelor sale.

Unde și cum pot să învăț

Cursul „Copilul meu la 4 ani” este o experiență LIVE, de 3 sesiuni, în care înveți, teoretic și practic, să faci față furtunilor emoționale și comportamentale ale copilului tău.

În această călătorie, pornești de la emoțiile tale, ale părintelui, și de la cum să te reglezi tu astfel încât să-ți poți susține sănătos copilul când are un tantrum pentru că a expirat timpul de dat în leagăn sau pentru că nu-l scoți pe afară noaptea. Apoi, înveți să-l faci să te asculte, fără să simți că vorbești cu pereții și fără să adormi cu gândul că ești cea mai rea mamă. Iar în final, înveți să faci o diferență atât de necesară între disciplina cu blândețe și pedepsele dureroase și să fii pe aceeași lungime de undă cu partenerul tău care, poate, are un stil parental diferit de al tău.

Practic, la finalul acestei călătorii, vei ști ce greșeli să eviți și ce să faci, în schimb, ca al tău copil să fie ascultător și echilibrat, încă de la 4 ani.

copilul meu la 4 ani jpg

Cursul va avea loc LIVE pe 8, 15 și 22 mai,
de la ora 17:00 la 20:00.

Uite ce afli în cele 3 sesiuni:

Sesiunea 1 (8 mai): Emoții mari, copii mici
Afli cum să nu te mai enervezi odată cu copilul și înveți cum să te autoreglezi, pas cu pas.

Sesiunea 2 (15 mai): Cum să te asculte (pe bune 😀 )
În cea de-a doua întâlnire, afli care este diferența între stilul parental autoritar și cel permisiv, în care dintre ele te regăsești și înveți practic cum să pui reguli și limite, cu fermitate și blândețe, chiar dacă scutură din gene și se roagă de tine până la cer și înapoi.

Sesiunea 3 (22 mai): Cum îl disciplinezi cu empatie
În final, înveți care sunt cei 4 R ai disciplinei și faci un exercițiu prin care să înțelegi diferența dintre consecințele logice și naturale astfel încât să le aplici cu ușurință când copilul îți cere ciocolată înainte de masă sau nu vrea să meargă la grădi toată săptămâna.

Bonus

Acces la un grup privat de WhatsApp care rămâne activ și după încheierea cursului
Aici poți schimba idei și mici victorii alături de părinții de la curs despre cum folosiți informațiile primite de la o săptămână la alta.
mom on phone

Sesiuni de Q&A

Primești răspunsuri și soluții la provocările cu care te confrunți în momentul acesta în relația cu copilul tău.
quizuri
Ai acces la înregistrările Zoom timp de 6 luni de zile
Te poți reîntoarce oricând la informațiile și exercițiile practicate la curs.
inregistrari

Intră în program

copilul meu la 4 ani jpg

Întrebări frecvente

Cursul live cuprinde 3 sesiuni săptămânale, pe 8, 15 și 22 la finalul cărora vei ști ce greșeli să eviți și ce să faci, în schimb, ca al tău copil să fie ascultător și echilibrat, încă de la 4 ani.
În afară de faptul că în cadrul cursului live, ai parte de un trainer „în carne și oase” care răspunde pe loc întrebărilor tale, informațiile și tehnicile din programul All About Parenting sunt extrase pentru părinții copiilor de 4 ani astfel încât să poți pleca acasă, concret, cu soluții la provocările din relația cu puiul tău.
Nu. Chiar dacă fiecare sesiune abordează o altă tematică – emoții, cooperare, disciplină, fiecare sesiune este ca o piesă de puzzle care întregește imaginea finală: un copil echilibrat și înțelegător, atât acasă, cât și la grădiniță.

All About Parenting este cea mai activă organizație la nivel global pentru educația părinților despre comportamentele copiilor, pe baza celor mai noi cercetări în psihologie. În ultimii 10 ani, All About Parenting a organizat peste 3.000 de seminarii gratuite, conferințe și workshopuri la care au participat peste 1.000.000 de părinți din întreaga lume. Credem că relația dintre părinți și copii este primul loc unde educația poate face diferența cea mai mare în viitor.

© Copyright 2024 All About Parenting
Am simțit că am primit cel mai frumos cadou

Ieri la micul dejun, fetița mea de 4 ani mi-a spus: „Mami, te iubesc! Ești drăgălașă! Ești așa frumoasă, chiar dacă ai degețel tăiat, chiar dacă nu ai părul spălat și nu ți-ai dat cu din alea pe față!”
Mi-a spus asta în timp ce îi dădea frățiorului ei mai mic să manance cereale cu lapte. Și erau cereale peste tot, pe masa, pe jos, pe hainuțele lor. Iar eu abia facusem curat. Din fericire am avut tăria să nu le spun nimic și să-i las să „mănânce” așa cum știau ei”.
Cand am auzit vorbele ei am simțit cum eforturile mele și sfaturile primite din partea echipei All About Parenting, au dat roade. Am simțit că am primit cel mai frumos cadou.

Ioana

S-a rugat de mine, dar nu am cedat

Ideile din curs mi se par foarte bune și relevante, am o fetiță în vârstă de aproape 5 ani care se enervează din orice. Ieri am fost în mall și, dintr-odată, a fugit de lângă mine că a văzut un iepuraș de pluș în magazin. S-a rugat de mine să i-l iau, dar nu am cedat, am empatizat cu ea și i-am amintit regula – o jucărie pe lună. Mă ajută mult și faptul că informațiile sunt din programul All About Parenting, pe care l-am parcurs când era mai mică, iar acum îmi împrospătez informațiile.

Denisa

Am primit răspunsuri pe loc

Este un curs foarte interesant, trebuie parcurs pas cu pas și pus în practică tehnicile, iar faptul că este LIVE m-a ajutat să clarific pe loc ce nelămuriri aveam.

Gina

Colectăm cookie-uri pentru a analiza traficul și performanța site-ului nostru web și pentru a vă oferi cea mai bună experiență personalizată de utilizator online. Nu colectăm date personale prin cookie-uri. Făcând clic pe Accept, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.