festive logo white

25 de dovezi de iubire

pentru copilul tău
înainte de Crăciun

santa sleigh

Azi vreau să-ți ofer o metodă distractivă, care să-i ajute pe copii să se hrănească mai echilibrat în perioada asta pliiiină de ispite colorate și frumos ambalate (dar mai… nesănătoase decât ne-am dori).

E una în doi pași.

E cu joacă și conectare din aceea bună, bună, între voi.

🟢 Pasul 1: Citește-i puiului tău povestea (scurtă) de mai jos. Distracție garantată!

🔴 Pasul 2: descarcă pdf-ul de la final și făuriți o coroană pentru cel mic. E un reminder că el are cel mai bine grijă de corpul lui.

Să începem.

Peste mări și țări, pe o insulă unde puteai ajunge numai cu gândul sau în visele dinainte de sărbători, trăia un rege… pofticios: Regele Fomică.

e mail 19 banner 1 mobile

Într-un an, de Crăciun, regele a decis că legumele și fructele nu arată la fel de bine pe masa lui îmbelșugată, cum arată ciocolățelele ispititoare, bomboanele foșnitoare, prăjiturelele parfumate și colorate…

Și pentru că lui îi plăceau lucrurile strălucitoare, a trimis toate legumele și fructele „în vizită” la locuitorii de lângă mare, la marginea insulei.

🍭🍭🍭🍭🍭

Timpul trecea și Regele Fomică tot mai obosit se simțea.

Nu mai avea energie, nici după o prăjitură ciocolatie.

Niciun semn de veselie, nici după ce devora bomboane… o cutie.

Despre somn… ce să mai zic?

Nu-l mai odihnea nimic…

🍭🍭🍭🍭🍭

☀️Așa că, la Răsărit, la plimbare a pornit.

Și a mers, a mers, a mers, până a ajuns la marginea insulei.

Iar acolo totul parcă strălucea. ✨

Dar nu de la ambalaje sau prăjituri colorate, nici de la torturile frumos ornate…

… ci de la locuitorii care străluceau chiar ei de sănătate.

Toți zâmbeau (și n-aveau carii), și cântau cu veselie, dar nu era de la zahăr, ci de la fructele și legumele din farfurie.

Regele Fomică atunci a decis că la el în castel nimic din grădină nu mai e interzis.

„Vreau și eu să strălucesc de sănătate, iar asta nu se poate cu bomboane colorate!”

Ba chiar a dus dulciurile într-o cămară, și-a uitat de ele… pân’ la primăvară.

Sfârșit fericit 🥦

Știi… Regele Fomică a intuit bine: dulciurile ne dau o stare de energie sau veselie, dar numai pe moment. (Și, sincer, nu putem nega că sunt tare frumos ambalate și arată bine în brad sau prin vitrine).

Dar în burtică e nevoie de culoare ce vine de la acele alimente coapte sub soare.

Uite că nu mă pot opri din rime… 😊

Așa că îți propun să mergem mai departe, cu partea „practică”.

Mai exact:

Scoate la imprimantă 👉 coroana aceasta 👈 și, la fiecare masă (cel puțin când sunteți acasă), cel mic poate să o poarte.

Spune-i copilului așa:

„Când o pui pe cap, te transformi în Regele Sănătescu cel Voinic, stăpânul fructelor și legumelor, din Regatul Sănătății.”

Nu știu dacă o să funcționeze de fiecare dată, dar cel puțin îi va aduce aminte la fiecare masă că el are cel mai bine grijă de el.

Iar sănătatea… începe în suflet și în farfurie.

Unde e bucurie, siguranță, liniște în casă, e și culoare și echilibru pe masă!

Cu poftă de învățare și sănătate,

Urania Cremene

P.S.

Dacă Micul Rege Sănătescu cel Voinic mai are nevoie de niște muncă de convingere, revin mâine cu încă o surpriză.

All About Parenting este cea mai activă organizație la nivel global pentru educația părinților despre comportamentele copiilor, pe baza celor mai noi cercetări în psihologie. În ultimii 10 ani, All About Parenting a organizat peste 3.000 de seminarii gratuite, conferințe și workshopuri la care au participat peste 1.000.000 de părinți din întreaga lume. Credem că relația dintre părinți și copii este primul loc unde educația poate face diferența cea mai mare în viitor.

© Copyright 2025 All About Parenting
Colectăm cookie-uri pentru a analiza traficul și performanța site-ului nostru web și pentru a vă oferi cea mai bună experiență personalizată de utilizator online. Nu colectăm date personale prin cookie-uri. Făcând clic pe Accept, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.