festive logo white

25 de dovezi de iubire

pentru copilul tău
înainte de Crăciun

santa sleigh

Moș Crăciun există.

Nu, nu sunt naivă. 😊

Știu că nu intră nimeni pe gaura cheii sau pe horn.

Știu… sau cred că știu… că nu există atelierul cu spiriduși multicolori care mișună fredonând colinde, în timp ce își împart atribuțiile crăciunești.

Dar, dincolo de ceea ce mintea noastră poate să conceapă a fi real sau nu,

Moș Crăciun există și e o părticică din fiecare dintre noi.

E acea energie care ne face, an de an, să fremătăm de bucurie, atunci când găsim cadoul perfect, care ar aduce strălucire pe chipul celor pe care îi iubim.

E fericirea pe care o simțim când vedem mirarea și entuziasmul din ochii copiilor în clipa în care aprindem luminile în bradul împodobit împreună. 🎄

E sentimentul acela care nu poate fi pus în cuvinte atunci când copiii, prin entuziasmul și puritatea lor, ne fac să credem iar și iar că măcar în anumite seri, lumea e bunătate, dăruire și pace.

Moș Crăciun suntem noi, fiecare dintre noi, care avem grijă ca în fiecare an, de Sărbători, copiii noștri să învețe cea mai valoroasă lecție:

Nu contează ce ai, nu contează cât primești, ci contează pe cine ai lângă tine.

Crăciunul este despre cadouri, dacă ele se transformă în amintiri care încep cu „Am fost cel mai norocos copil, căci de Crăciun m-am simțit mereu iubit de părinții mei.”

Nu degeaba s-au scris atâtea cântece și povești despre cum cel mai mare dar, de sărbători, e să fii împreună cu familia. Oricât de mare, mică, atipică sau „colorată” în personalități diferite e ea. ❤️

Pe mâine, cu o nouă dovadă de iubire pentru copiii noștri,

Urania Cremene

All About Parenting este cea mai activă organizație la nivel global pentru educația părinților despre comportamentele copiilor, pe baza celor mai noi cercetări în psihologie. În ultimii 10 ani, All About Parenting a organizat peste 3.000 de seminarii gratuite, conferințe și workshopuri la care au participat peste 1.000.000 de părinți din întreaga lume. Credem că relația dintre părinți și copii este primul loc unde educația poate face diferența cea mai mare în viitor.

© Copyright 2025 All About Parenting
Colectăm cookie-uri pentru a analiza traficul și performanța site-ului nostru web și pentru a vă oferi cea mai bună experiență personalizată de utilizator online. Nu colectăm date personale prin cookie-uri. Făcând clic pe Accept, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.