Program video pentru părinții care vor să obțină comportamente pozitive de la copiii lor

Totul despre Cooperare și Disciplină
Cum să obții cooperarea copilului tău, înlocuind pedeapsa cu disciplina

La fel cum o bombă poate fi dezamorsată sau declanșată în funcție de firele pe care le tai, așa și un comportament nedorit poate fi amplificat sau rezolvat, în funcție de cât de bine înțelegi și mânuiești legăturile aflate în spate.

Abordate și rezolvate corect, refuzurile pot fi o ocazie bună pentru educarea şi dezvoltarea autodisciplinei la copilul tău.

Tratate implusiv, acestea pot ajunge o sursă serioasă de frustrări şi conflicte atât pentru copii dar mai ales pentru părinți.

Situație pe care cu siguranţă vrei să o eviți.

Învață ce să faci cu “Nu vreau!”

Continuă să parcurgi acest program online dacă îți dorești să te enervezi mai puțin, să ridici tonul mai rar și să ai o relație mai bună cu al tău copil.

Programul conţine 15 video-uri (ai văzut deja 3 dintre ele), în total 6 ore de informaţie concentrată care te va ajuta atât în prevenția comportamentelor nedorite cât și în tratarea lor, atunci când se întâmplă.

Practic, vei obține “Coloana vertebrală”

pe care vei putea lucra ani mai departe cu al tău copil, în funcție de provocările caracteristice fiecărei vârste.

Cele mai importante lucruri pe care le vei afla:

[Informații valabile de la 0 la 99 de ani, ușor adaptabile nevoilor tale specifice]

  • Care este diferența dintre cooperare și obediență (una dintre ele te ajuta să creşti un copil echilibrat emoţional, cu stimă de sine, cealaltă opusul)
  • Cum stabilești și aplici reguli și limite astfel încât să te asiguri că al tău copil le acceptă și le respectă
  • Ce tehnici să foloseşti zilnic ca să reduci refuzurile de orice fel
  • Cum să îl ajuți pe copil să se autoregleze (și să eviți situații în care se tăvălește pe jos în magazin sau face alte crize de furie acasă sau în public)
  • Ce să faci când copilul greșește
  • Cum poți obține comportamente pozitive, fără pedeapsă sau alte metode dăunătoare (mită, recompensă, păcăleală…)
  • Cum disciplinezi copilul pentru a-i transmite valori și convingeri temeinice
  • Cum te asiguri că al tău copil va da dovadă de comportamente responsabile, pe termen lung

Alege varianta de preț care ți se potrivește:

PLATINUM

  • Acces instant la 6 ore de program video: “Totul despre Cooperare şi Disciplină”
  • Sesiune individuală de coaching cu Urania Cremene

2.188 lei

GOLD

  • Acces instant la 6 ore de program video: “Totul despre Cooperare şi Disciplină”

988 lei

Pentru protecția datelor dumneavoastră, toate tranzacțiile sunt procesate pe un server securizat și executate prin conexiuni criptate 256-bit.

Parcurgând acest program online,

vei avea toate uneltele și cunoștințele necesare pentru a-ți ajuta copilul să fie fericit, autodisciplinat, respectând în același timp limitele și regulile importante pentru tine.

Despre Urania, autoarea cursului

Urania Cremene este Parenting Coach, Parenting Expert și Mama unui băiețel de 8 ani și, probabil, cel mai apreciat expert în Parenting din România.

Deşi a urmat Facultatea de Drept, având în plan să se facă avocat, a decis totuşi că i se potriveşte mai bine “meseria” de mamă şi a ales să devină trainer şi expert în parenting.

În ultimii 3 ani, împreună cu echipa sa, și-au dedicat activitatea părinţilor din România, pentru care au organizat peste 150 de seminarii gratuite și workshop-uri intensive ce au adunat peste 40.000 de participanți, de-a lungul timpului.

În iunie 2015 a fondat şi a lansat primul Program Online de Parenting din România – All About Parenting, pe care peste 5.800 de părinţi il urmează deja şi învaţă să devina cei mai buni părinţi care pot fi pentru copiii lor.

Îi mulţumeşte mereu tatălui ei pentru disciplina pe care a impus-o în casă, mamei ei pentru dezordinea care a rupt această disciplină şi amândurora, pentru că a reuşit să fie deopotrivă organizată şi flexibilă.

“Când îi spui ‘NU’ copilului, o spui cu toată căldura.
Autoritatea nu înseamnă lipsă de iubire.”

Ce spun părinții care au urmat acest program:

Iustina Chiper

Erna Fabian

Cornelia Babu

Alege varianta de preț care ți se potrivește:

PLATINUM

  • Acces instant la 6 ore de program video: “Totul despre Cooperare şi Disciplină”
  • Sesiune individuală de coaching cu Urania Cremene

2.188 lei

GOLD

  • Acces instant la 6 ore de program video: “Totul despre Cooperare şi Disciplină”

988 lei

Pentru protecția datelor dumneavoastră, toate tranzacțiile sunt procesate pe un server securizat și executate prin conexiuni criptate 256-bit.

Ai GARANȚIE 100% pentru acest program

Mai exact, timp de 12 luni, poți să ceri banii înapoi (pe toți!) dacă ai aplicat tehnicile din program și constați că nu funcționează, că nu obții rezultate.

Alege varianta de preț care ți se potrivește:

PLATINUM

  • Acces instant la 6 ore de program video: “Totul despre Cooperare şi Disciplină”
  • Sesiune individuală de coaching cu Urania Cremene

2.188 lei

GOLD

  • Acces instant la 6 ore de program video: “Totul despre Cooperare şi Disciplină”

988 lei

Pentru protecția datelor dumneavoastră, toate tranzacțiile sunt procesate pe un server securizat și executate prin conexiuni criptate 256-bit.

Ai nevoie de ajutor?

Dacă ai întrebări sau dorești informații suplimentare, colega noastră, Mădălina Danciu te va ajuta cu mare plăcere:

Mădălina Danciu
Customer Care Fairy
0734 563 719
suport@bloomanity.ro
Între orele 09:00- 17:00, de luni până vineri

© 2018 Bloomanity. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii