logo seminariile

Pitești, 25 septembrie 2024

Ramada, sala Diamond Ballroom

Cele 3 Nevoi Psihologice de Bază ale Copiilor și 15 tehnici antidot care reduc stresul părinților

Seminar gratuit prezentat de

Urania Cremene și

Dan Cruceru, Ambasador All About Parenting

Pitești

Miercuri, 25 septembrie

Ramada

Provocarea celor mai mulți părinți

Perioada cea mai frumoasă alături de copiii noștri este, adesea, și cea mai grea. 

Mânuțele mici și pufoase pe care le sărutăm cu dor după o zi în care nu suntem cu ei bruschează, lovesc, aruncă jucării sau împing alți copii. 

Ochii minunați și inocenți în care ne găsim liniștea ne privesc uneori cu nervi, cu furie sau sunt plini cu lacrimi mari când le refuzăm o jucărie sau timp pe telefon.

Așa că, în loc să numărăm binecuvântările pe care le trăim alături de copiii noștri, numărăm orele până se pun la somn, ca să avem și noi liniște.

Dacă vrei să vezi cum poți schimba asta, cum poți aduce cooperarea și buna înțelegere în relația cu copilul, vino la seminarul gratuit din orașul tău.

Ce înveți din acest seminar:​

  • 3 cauze din spatele lui „Nu vreau!”, „Nu pot. Fă tu!” și „Lasă-mă în pace!” și cum să previi aceste reacții;
  • cum să îi ceri copilului tău să spele o farfurie, să își facă temele, să se spele pe dinți sau să își ajute fratele ori surioara și chiar să te asculte;
  • de ce pedepsele precum pusul la colț sau rușinarea nu fac decât rău și ce să pui în locul lor;
  • ce să faci când nu te mai înțelegi cu el și urlă, se tăvălește pe jos sau dă din picior când nu-i dai ce-și dorește.

Cine sunt trainerii care susțin acest seminar gratuit

urania 1

Urania Cremene

Urania Cremene este mama lui Amos și, probabil, cel mai apreciat expert în parenting din România. Este autoarea a programului All About Parenting și, prin intermediul acestuia, a ajutat peste 65.000 de părinți să-și crească copiii cu fermitate și căldură.

Urania a creat seminarul Cele 3 Nevoi Psihologice de Bază ale Copiilor și 15 tehnici antidot care reduc stresul părinților special pentru părinții care vor să crească copii cooperanți, motivați și care știu să își gestioneze corect emoțiile dificile, fără pedepse, certuri și alte metode greșite care fac rău, pe termen lung. 

Dacă simți că acest seminar ți se potrivește, Urania te așteaptă cu brațele deschise în sală.

dan cruceru 1

Dan Cruceru

TatiCool, Ambasador All About Parenting

Dan Cruceru – Taticool este jurnalist, om de comunicare și prezentator TV.

Este tatăl a doi copii: o adolescentă, Sophia, și un băiețel, Dan Christian și, atât prin intermediul emisiunilor pe care le prezintă, cât și prin prezența lui activă în social media, le este alături părinților cu informații valoroase despre tot ce înseamnă creșterea sănătoasă a copiilor.

Pentru că este pasionat de parenting echilibrat și crede că „norocul” de a avea o familie frumoasă și fericită se construiește prin învățare și muncă susținută, începând cu acest an, Dan este și Ambasador All About Parenting.

logo seminariile outline

Dacă vrei să-i cunoști pe Urania și pe Dan și, de ce nu, să schimbați câteva cuvinte, vino la seminarul de parenting.

thumb video dan scaled
Rulează videoul

Însă, până să ajungi în sala de eveniment, am pregătit pentru tine un mesaj video despre cine e, de fapt, Dan Cruceru și ce înseamnă rolul de Ambasador All About Parenting

Stima de sine conteaza Urania Cremene 3

De ce să vii alături de noi, fizic, în sala de seminar:

Oricât de mult ne bucurăm că am reușit să le fim sprijin părinților cu ajutorul webinariilor online, după 4 ani de pauză am decis că e momentul să ne întoarcem în sălile de conferințe.

Și facem asta pentru că…

  • spre deosebire un webinar online, în sală ai ocazia să simți live energia celorlați părinți și a trainerilor;
  • ai ocazia, fie la pauze, fie la final de seminar, să cunoști alți părinți cu provocări asemănătoare și, de ce nu, să legi prietenii;
  • poți transforma o seară obișnuită în timp împreună cu partenerul, o prietenă sau bunica, astfel încât să puteți vorbi aceeași limbă în creșterea copiilor. 

Acest eveniment este pentru tine dacă:

Vrei să înveți 15 tehnici ușor de aplicat ca să ai mai multă răbdare

Îți dorești o relație bazată pe înțelegere, nu pe frică și durere, cu al tău copil

Vrei mai multă liniștite în casă, fără lacrimi dimineața, când trebuie să ieșiți pe ușă, sau seara, la somn

Vrei să crești un copil care nu renunță când dă de greu și care știe să caute soluții atunci când are o problemă și nu ești tu acolo să-l ajuți

Agenda evenimentului

Data: 25 septembrie 2024

16:00

Primire și înregistrare

16:30

Prezentarea celor 3 Nevoi Psihologice de Bază 

17:00

5 Tehnici de parenting care stimulează Autonomia copilului

18:15

Prezentare All About Parenting cu soluții la problemele tale

18:45

Pauză

19:00

5 Tehnici de parenting care stimulează Competența copilului

19:45

5 Tehnici de parenting care stimulează Conectarea dintre părinte și copil

20:00

Sesiune de Q&A cu Urania Cremene și Dan Cruceru

20:30

Socializare cu alți părinți și poze cu Urania Cremene și Dan Cruceru

Locația evenimentului

Hotel Ramada

Calea București 31, Pitești
110133
Sala Diamond Ballroom

Rezervă locul tău gratuit

Completează formularul de mai jos pentru a-ți rezerva locul gratuit:

Tu ești glasul curajului pentru copilul tău

Cuvintele noastre devin glasul interior al copiilor noștri. Ce le spunem azi, devine realitatea lor de mâine.

Vino să înveți cum să:

  • pui blândețe în voce, atunci când îți vine să țipi sau să ameninți; 
  • vorbești aceeași limbă cu copilul tău, atunci când simți că nu te înțelegi cu el;
  • încurajezi, atunci când a greșit, astfel încât să nu-și piardă motivația și încrederea în sine.
logo seminariile footer

Seminariile All About Parenting sunt evenimente live marca All About Parenting.

Copyright © 2024 All About Parenting.

logo aap footer
Colectăm cookie-uri pentru a analiza traficul și performanța site-ului nostru web și pentru a vă oferi cea mai bună experiență personalizată de utilizator online. Nu colectăm date personale prin cookie-uri. Făcând clic pe Accept, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.